După ce o perioadă bună a fost vedeta pieţei imobiliare locale, crescând ca Făt Frumos într-un an cât alţii în zece, acum piaţa terenurilor este greu încercată. Sunt zone întregi unde terenurile nu mai au preţ, asta pentru că nimeni nu a mai cumpărat acolo de foarte mult timp şi nici nu se mai ştie ce valoare recunoaşte piaţa.
Criza imobiliară a lovit prima dată piaţa terenurilor, brusc preţurile au scăzut până la sfârşitul anului 2008 , chiar şi aşa, tot nu s-au inregistrat tranzacţii semnificative pe acest segment de piaţă.
"Piaţa terenurilor a fost cel mai crunt lovită de această criză existând zone întregi în care dacă te întreabă cineva cât mai este un preţ mediu pe metru pătrat, nu poţi să-i răspunzi pentru simplu motiv că în ultimele şase sau opt luni nu s-a mai făcut nicio tranzacţie în zona respectivă" a declarat pentru Imopedia.ro analistul imobiliar, Radu Zilişteanu.
"Astăzi preţul terenurilor pe majoritatea segmentelor este cu 50-75% mai mic faţă de 2008 şi cu un maxim 5 - 10% mai mic faţă de 2009. Sunt zone unde este greu să dai un pret . Acestea sunt în general în zonele limitrofe intravilanului, adică în extravilan, unde suprafeţele vândute erau între 5.000 şi 25.000 mp. Suprafeţele acestea erau cumpărate pentru investiţii sau erau dezmembrate, trecute în intravilan pe baza unui PUZ, erau amenajate drumurile de acces , aduse utilităţile, apoi erau vândute sau destinate proiectelor de dezvoltare imobiliară" este de părere Bogdan Dobriţoiu, manager General Service 2000.
"Unde interesul cumpărătorilor a scăzut mult, a scăzut şi preţul terenurilor. Terenurile care se adresau investitorilor s-au depreciat cel mai mult, terenurile care se adresează celor care vor să îşi construiască o casă s-au depreciat mai puţin. Până la începutul crizei investitorii cumpărau orice, oriunde. Acum un investitor când vrea să cumpere se gândeşte cui vrea să vândă. Nu se vor mai vinde terenuri în câmp, în extravilan sau se vor vinde dar foarte, foarte greu. Aşadar este foarte greu să estimezi un preţ pentru terenurile în câmp. De exemplu în Săftica, în Baloteşti sunt aproape zero tranzacţii. Nu departe de aceste zone în Otopeni sau Corbeanca se tranzacţionează, practic unde preţul întâlneşte cumpărătorul putem stabili un preţ" afirmă Mihalis Stratakis, manager SBS Real Invest.
"Este foarte greu să stabilim un preţ corect al zonei (n.r. Contanţa) din cauza lipsei de tranzacţii. Sunt destul de multe zone în Constanţa unde nu s-a mai tranzacţionat de mult timp. Definiţi mult timp? Sunt situaţii unde nu s-a mai tranzacţionat de un an de zile, aproape de la începutul crizei. Ca exemple, sunt aşa-zisele zone rezidenţial în devenire, terenurile de la periferia oraşului Constanţa unde s-au tot vehiculat zvonuri că acolo vor fi viitoarele zone rezidenţiale ale oraşului. Proprietarii ar fi dispuşi să negocieze foarte mult, dar nu au cu cine pentru că nu sunt clienţi interesaţi să cumpere" ne-a declarat Laurenţiu Bosoc, vicepreşedinte APAIR.
"Un alt exemplu ar fi centrul staţiunii Neptun unde preţurile sunt foarte ridicate şi terenurile foarte puţine" susţine Ciprian Agachi, Director Imobiliare Litoral Mangalia. Pe unele segmente de piaţă mai pot exista corecţii de preţuri, dar per ansamblu acestea sunt nesemnificative, susţin specialiştii imobiliari. "Către periferia Capitalei, mai exact în Ilfov preţurile au ajuns la o valoare reală, adică 20-25% din valoarea construcţiei în zone cu utilităţi - ca oriunde în lumea civilizată. Scăderi de preţuri vor mai fi în zone ca cea din nordul Capitalei, zona centrală, adică în acele zone foarte scumpe unde şi astăzi tranzacţiile sunt blocate şi piaţa nu a intrat pe făgaşul unui preţ real de tranzacţionare" apreciază Bogdan Dobriţoiu, manager General Service 2000.
Potrivit specialiştilor din piaţă, în general cei care vor să cumpere un teren în această perioadă se orientează spre suprafeţe de aproximativ 500 mp( loturi de case ), la un preţ de circa 50-60 euro/mp. Ceea ce înseamnă un preţ final ce variază între 25.000 şi 30.000 euro, dar care nu trebuie, în nici un caz să sară de 35.000 euro cu toate taxele şi cheltuielile aferente unei tranzacţii imobiliare.
15 June 2010