Autorităţile locale au depus numai 31 de proiecte pentru unităţi publice şi asociaţii de proprietari, cu o săptămână înainte de finalul celei de-a doua etape a programului Casa Verde, potrivit datelor transmise marţi de Administraţia Fondului de Mediu (AFM), la solicitarea NewsIn.

http://www.1235.ro/admin/images/temp/691249716291__casa_verde.pngAdministraţia Fondului pentru Mediu a decis prelungirea cu 15 zile a perioadei de depunere a proiectelor în cadrul celei de-a doua etape a programului Casa Verde, până pe 30 septembrie.

AFM a mai anunţat că analiza proiectelor depuse în prima fază nu a fost încă finalizată.

Prima sesiune a programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care duc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului s-a încheiat cu depunerea a 151 de proiecte.

Bugetul total pentru cele două etape ale programului Casa Verde este de 310 milioane lei (150 milioane lei, în prima etapă, respectiv 160 milioane lei în cea de-a doua).

Finanţarea nerambursabilă, asigurată de Administraţia Fondului pentru Mediu, se acordă în proporţie de până la 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

România va trebui ca în 2020 să producă 24% din energie din resurse regenerabile, cu 6 puncte procentuale mai mult decât obţine în prezent din hidroenergie şi biomasă.


22 September 2009