Unul dintre principalele motive pentru care bucurestenii ar prefera sa cumpere un apartament in cadrul unui ansamblu rezidential nou este legat de speranta ca vecinii vor fi din aceeasi categorie sociala si de varste apropiate, reiese din declaratiile vizitatorilor targului de locuinte Condominium, organizat la sfarsitul saptamanii trecute in Bucuresti.

Schimbarea vecinilor, motiv bun pentru achizitia unei locuinte intr-un ansamblu nou„Daca va fi sa cumpar un apartament in Bucuresti, cu siguranta vreau ca acesta sa fie nou, pentru o mai buna calitate a vecinilor, dar si a finisajelor. Daca vrei sa cumperi un apartament vechi in Bucuresti, trebuie refacut complet, de la tevi si instalatii sanitare pana la parchet", a declarat Dragos, un vizitator al targului, care cauta un apartament intr-o zona centrala a Bucurestiului.

„Apartamentele noi sunt mai spatioase, sunt compartimentate mai bine si au o alta calitate a finisajelor, din cate am observat. Cele vechi, fie sunt prea vechi, astfel ca nu merita sa investesti in ele pe termen lung, fie ai tot felul de vecini galagiosi", spune si Gheorghe D. un alt vizitator care lucreaza in domeniul telecomunicatiilor. Tanarul cauta un apartament cu trei camere intr-o zona cu acces facil la o statie de metrou, insa preturile dezvoltatorilor erau cu circa 20% mai mari decat bugetul de 70.000 de euro prevazut pentru achizitie.

„In cazul achizitionarii unui apartament vechi, conditiile de achitare sunt destul de rigide, iar bancile nu ofera credite in aceste zile. Am venit la targ deoarece am auzit de ofertele prin care poti inchiria un apartament pentru o perioada lunga si plati treptat, dar nici acestea nu sunt avantajoase", spune Maria N., care recunoaste insa ca nu a fost la banca pentru a incerca sa obtina un credit. Tinand cont de reducerile anuntate de catre unii dezvoltatori in ultimele luni, preturile locuintelor noi au ajuns la valori comparabile cu cele ale apartamentelor vechi. Potrivit indicelui imobiliar realizat de ZF, pretul mediu al apartamentelor cu trei camere din Capitala a scazut la circa 1.500 euro/metrul patrat, in timp ce analiza Bucharest Real Estate Index, realizata de catre firma de consultanta imobiliara Colliers International, arata un pret mediu de 1.400 euro/mp pentru locuintele vechi din Bucuresti.

Sursa

19 February 2009