Te numeri printre cei care au cumpărat case în perioada boomului preţurilor, respectiv anii 2007-2008 şi care sunt acum prinşi în cleştii unui mecanism rapace? Rata şi diferenţa de curs ţi-au golit complet buzunarele?

sursa:adevarul.roIată câteva variante prin care îţi poţi uşura situaţia. În România, dacă ai apucat să iei un credit pentru achiziţia unui apartament, sunt puţine şanse să scapi de el. Tot ce poţi face este să încerci să-ţi uşurezi situaţia.

Apartamentele luate în urmă cu doi-trei ani costau în multe cazuri dublu decât valorile recente. Un apartament vechi, slab dotat, la 120.000 de euro, într-un cartier periferic, acum, pentru orice proprietar e un vis frumos.

Înghiţiţi de datorii

Cătălin C. a cumpărat un apartament de două camere în Apărătorii Patriei în vara anului 2008. A plătit pe el 120.000 de euro, bani împrumutaţi de Credit Europe Bank. Instituţia finanicară i-a permis să ia apartamentul cu un avans de doar 5%. Rata lunară pe care a ajuns să o plătească a fost de 870 de euro, la un curs de 3,56 lei.

După nici o lună de la semnarea contractului, începuseră deja să circule zvonuri despre ieftiniri. Până la sfârşitul anului locuinţa se ieftinise deja cu 20.000 de euro. A crezut că e doar o glumă. Cotaţia euro a început să crească însă. Timp de două luni Cătălin a plătit rate de aproximativ 900 de euro.

Angajatorul său, o firmă de publicitate a realizat că e supradimensionat în ceea ce priveşte personalul, aşa că şi-a pierdut locul de muncă. S-a descurcat, a găsit alt job, dar sumele pe care le trimitea către bancă erau din ce în ce mai mari.

Acum, ratele au revenit la un nivel de 820 de euro, însă, în lei plăteşte tot mai mult, moneda europeană fiind cu 0,5 lei mai scumpă. „Am fost la bancă şi am întrebat ce pot face dacă nu-mi mai permit ratele. Mi-au spus că nu-mi pot da decât o perioadă de graţie de şase luni, dar voi fi taxat ulterior", afirmă Cătălin.

O viaţă pentru bancă

Neplata ratelor pentru mai mult de 90 de zile  obligă banca să înceapă executarea silită a debitorului, derulând procedura de executare, vânzare la licitaţie publică sau vânzare directă. „Dacă banca îşi recuperează doar parţial sumele din vânzarea imobilului care constituie garanţia, aceasta nu înseamnă că nu va încerca recuperarea întregii sume pe alte căi", declară Cristina Maxim, avocat partener şi coordonatoare a departamentului bancar din cadrul firmei de avocatură Boştină şi Asociaţii. Asta înseamnă, din punct de vedere legal, că banca este creditor garantat pentru valoarea recuperată prin vânzarea imobilului şi chirografar pentru diferenţă.

Negociaţi! Negociaţi!

Concret, banca are dreptul să execute alte bunuri sau chiar să poprească salariul împrumutatului, printr-un proces în instanţă.

Alternativele de care dispun asemenea persoane ar fi să discute cu băncile şi să solicite eventuale restructurări ale creditelor sub formă de reeşalonări, refinanţări", adaugă Maxim. Brokerii bancari spun că astfel de perioade sunt normale.

„Astfel de evenimente pot interveni în medie de cinci-şase ori pe parcursul derulării unui credit ipotecar, acestea fiind evenimente neprevăzute. În aceeaşi categorie intră şi divorţurile, decesele, accidentele, pierderea temporară a locului de muncă sau o relocare", declară Anamaria Rotar, CEO Kiwi Finance. Este indicat deci când accesaţi un credit să vă întocmiţi un buget riguros pe o perioadă mare de timp luând în considerare evoluţiile macroeconomice.

Interese comune

În ultima perioadă, bancile au înţeles că trebuie sa colaboreze cu clienţii lor şi să-i ajute să treacă peste această perioadă, executarea silită nefolosind niciuneia dintre părţi.

Banca nu se poate transforma în agenţie imobiliară, în timp ce cumpărătorul are nevoie de imobil. Unele bănci au înfiinţat chiar departamente specializate de restructurări credite, departamente care analizează posibiliţătile fiecărui debitor în parte.

Refinanţează împrumutul
Un contact permanent cu banca este esenţial pentru reducerea ratei

Celor care au cumpărat locuinţe în perioada de boom prin credit ipotecar, iar în prezent, suportă cu greu rata lunară li se recomandă cel mai des ca variantă viabilă refinanţarea, eventual cu extinderea perioadei de creditare, dacă acest lucru este posibil. Principalul beneficiu este obţinerea unei rate lunare mai suportabile.

Potrivit calulelor Kiwi Finance, cine a luat un credit ipotecar în martie 2008 în valoare de 90.000 de euro pe 25 de ani, cu un cost total de 9,5%, plăteşte o rată lunară de 750 de euro. Dacă hotărăşte să refinanţeze în condiţiile actuale, la un cost mediu de 6,8%, poate obţine o rată de 580 de euro pe lună. Asta înseamnă o reducere cu 22% a ratei lunare, iar ca valoare - aproximativ 170 de euro.

Dacă doreşte să refinanţeze cu majorarea perioadei de creditare la 30 de ani, rata poate să scadă până la 540 de euro, implicând o diminuare cu 210 euro pe lună. „Soluţiile pe care le oferim sunt personalizate în funcţie de situaţia şi de profilul fiecărui client", adaugă Anamaria Rotar.

Curtoazia, element vital

Cei de la Kiwi recomandă în acelaşi timp menţinerea unui contact regulat şi actualizat cu banca. „Astfel, în momentul în care apar probleme, atât băncile cât şi clienţii trebuie să găsească soluţii de depăşire a momentului, în interesul ambelor părţi", adaugă aceasta.

În elaborarea unei decizii de soluţionare a unei probleme, banca reanalizează profilul clientului şi comportamentul de plată anterior. „Foarte importantă este viziunea şi disponibilitatea clientului în ceea ce priveşte acţiunile la care va recurge pentru a depăşi situaţia", precizează Rotar.

Sursa

23 February 2010