În ultima lună, majoritatea băncilor locale au ales să scadă costurile aferente creditelor de locuinţă în lei şi euro.

Scad ratele, pică dobânzile!În unele cazuri, ratele la împrumuturile vechi scad şi cu 900 de lei la un credit de 252.000 de lei luat pe 30 de ani.

Repetatele decizii ale Băncii Naţionale privind stimularea creditului încep să-şi facă simţite efectele cel puţin la nivelul ofertei băncilor.

Dacă oamenii încă nu se înghesuie să ia credite, băncile încearcă, se pare, să îi atragă cu dobânzi mai avantajoase. Pe parcursul ultimelor 30 de zile, nu mai puţin de 11 instituţii de credit au ales să scadă dobânzile pe care le practică la creditele imobiliare şi ipotecare în lei şi euro.

Printre acestea, liderul sistemului bancar, BCR, dar şi alte bănci de top, cum ar fi BRD, Raiffeisen, CEC, Banca Transilvania sau Alpha Bank. Mai mult, Volksbank a venit cu un produs nou, denumit Casa Euro, ale cărui dobânzi sunt cele mai avantajoase de pe piaţă.

Dobânda Anuală Efectivă a acestui credit este de 6,95% pe an. Cu alte cuvinte, rata lunară la un credit de 60.000 de euro contractat pe o perioadă de 25 de ani pleacă de la 399 de euro, potrivit www.conso.ro

Tăierile de dobândă la creditele în euro merg între 0,4 şi 1,7%. Pe lista celor care au scăzut dobânzile intră BRD, Raiffeisen, CEC, ING, Alpha Bank sau UniCredit Ţiriac, dar şi Bank of Cyprus, Banca Românească, Piraeus Bank sau Emporiki.

Cel mai mult au tăiat UniCredit Ţiriac (1,7%), CEC (1,6%) şi BRD (1,2%). În cazul UniCredit Ţiriac, pentru că este vorba despre o actualizare a dobânzii de referinţă (EURIBOR la şase luni), reducerea se aplică şi creditelor aflate deja în sold.

Astfel că, la un credit de 60.000 de euro contractat pe 25 de ani, în noile condiţii rata va fi mai mică cu aproximativ 70 de euro. Dacă în urmă cu o lună efortul lunar era de 568,2 euro, după reduceri el scade până la 497 de euro.

24 July 2009