O moşie în Spania poate costa cât un apartament cu două camere din Bucureşti. Preţul proprietăţilor spaniole din zona rurală a scăzut extrem de mult în ultimii ani, iar europenii cu bani le găsesc ideale pentru a retragerea la pensie. Preţurile pornesc de la 60.000 euro şi ajung până la jumătate de milion de euro, bani în care intră mai multe case şi zeci de mii de metri pătraţi de pământ.

33218-1.jpgSpania a fost una dintre ţările europene doborâte de criza economică recentă, ocupând în prezent locul doi în clasamentul membrelor UE cu cel mai ridicat nivel al şomajului (depăşise 26%, la începutul acestui an). În căutarea unor venituri stabile, mulţi locuitori s-au reorientat către alte state europene, atât spanioli, cât şi imigranţi. În paralel, specialiştii au remarcat un alt fenomen, cauzat de aceleaşi condiţii economice vitrege: satele spaniole sunt aproape părăsite, întrucât puţinele locuri disponibile se găsesc cu precădere în marile oraşe.

Aşezări nelocuite, cu case goale şi grădini pline de buruieni – acest peisaj nu este ieşit din comun, în anumite părţi ale Spaniei. şi cum preţurile au coborât foarte mult, iar astfel de vremuri sunt excelente pentru achiziţii, nu au întârziat să apară investitorii străini. Mulţi dintre cumpărători îşi pregătesc de pe acum căminul ideal în care se vor retrage după pensionare, iar mai bine de 30% dintre clienţi sunt britanici, notează Daily Mail.

  • Cu doar 60.000 euro, a fost cumpărată o moşie de 1,3 hectare, ce include o casă principală cu trei dormitoare, cinci alte clădiri, un izvor de apă şi 13.000 mp de teren. Proprietatea se alfă în provincia Lugo
  • Sătucul Ribeira Sacra este scos la vânzare pentru 90.000 euro, preţ ce include şase case, un depozit şi 3.000 mp de teren

Spania are mii de astfel de oferte, moşii şi satucuri scoase la vânzare pentru preţuri ce pornesc de la 60.000 euro şi merg până la jumătate de milion de euro. Cei mai mulţi clienţi sunt străini cu vârste de peste 50 ani, ce îşi pregătesc un cămin pentru când vor ieşi la pensie, spun agenţii imobiliari locali, citaţi de publicaţia britanică. Cumpărătorii achiziţionează proprietăţi generoase, într-o ţară însorită, la acelaşi preţ la care ar putea lua un mic apartament într-una dintre marile metropole europene.

CITEȘTE DESPRE: Valencia, oraşul spaniol adus în pragul falimentului de proiectele imobiliare de mare anvergură