Satenii se bat pe
"aurul" canadienilor
ADEVARUL
- 15.03.2004 |
 |
In Rosia Montana, un nuc se vinde cu 3 milioane, un bordei - cu cel putin
1,5 miliarde
Pentru cei
ramasi in Rosia Montana, principalul subiect de discutie nu mai este "ne
vindem sau nu ne vindem casele", ci "cu cat si-a vandut casa vecinul". Cei
care-si plantasera pomi peste noapte, marunt, ca zarzavatul (pentru un prun
din gradina, de exemplu, compania plateste circa 1,5 milioane de lei
despagubire in cazul cumpararii proprietatii) au avut surpriza sa fie
turnati de vecini.
Asa au patit si cei care socotisera ca daca isi matura magazia si o declara
bucatarie de vara, obtin mai multi bani. Zavistia este, oarecum, de inteles,
atat timp cat o parte din rosieni, cei care se afla in zonele protejate de
impactul noii exploatari, n-au cum sa-si vanda casele companiei. Primii care
s-au declarat nemultumiti au fost locuitorii caselor socotite de Ministerul
Culturii drept monument istoric. Intr-o scrisoare adresata ministrului
Razvan Theodorescu, oamenii au cerut ferm: ori le cumpara casele ministerul,
ori ii lasa sa-i vanda companiei.
Desi nu-i folosesc
la nimic, cu aprobarea ministerului, compania a cumparat majoritatea "monumentelor
istorice". A promis ca le renoveaza si le lasa deschise turistilor care vor
dori sa treaca prin Rosia Montana. Pana in prezent, compania a platit drept
despagubiri pentru proprietate circa 7 milioane de dolari. S-a evaluat
fiecare aschie ce ar putea fi considerata proprietate. Pentru un metru
patrat de suprafata locuita se platesc intre 170 si 240 USD, pentru un metru
de gard de sarma, 10 USD, pentru un nuc, trei milioane de lei etc. Pretul
minim obtinut pentru un bordei este de 1,5 miliarde de lei. Grila companiei
a starnit insa alte certuri.
Daca un amarat pe
care cadea casa a primit atata banet, cei care au case mai zdravene cer si
de zece ori mai mult. Oficialii companiei dau din umeri si arata grila
agreata de Banca Mondiala in cazul despagubirilor. Conform acesteia, tuturor
expropriatilor trebuie sa le fie asigurat un trai decent. Asta inseamna cel
putin 88 de metri patrati de locuinta de persoana, la pretul de 170 USD/ mp,
terenul aferent etc. Daca au avut mai putin, diferenta o suporta compania.
Celorlalti proprietatile le sunt evaluate dupa grila.
Cea mai scumpa
proprietate cumparata a fost de circa 100.000 USD. Pe langa case, terenuri,
garduri, puturi de apa, coteturi, animale, pomi etc., compania despagubeste
si pierderea unei eventuale oportunitati de afaceri. Pretul minim este de
3.000 de dolari. In cazul in care cel stramutat considera ca ar fi putut
obtine mai multi bani daca ar fi ramas in zona, se duce la companie cu
bugetul de venituri si cheltuieli si primeste o suma egala cu de 5 ori cifra
de afaceri din ultimul an. 95 la suta din locuitorii aflati in zona de
impact a noii exploatari au cerut companiei evaluarea proprietatilor in
vederea cumpararii.
Nici o treime din
ei nu au insa acte de proprietate, iar mai nou, in multe familii din cele
care au acte, au aparut certuri privind impartirea proprietatilor. Primarul
din Rosia Montana spera ca, odata inceputa constructia noii localitati, cei
care au optat sa plece in Alba Iulia, Abrud sau Cluj se vor intoarce in
comuna. Exista, insa, o problema: cei care si-au cumparat case in oraselele
invecinate cu Rosia Montana nu mai au cum sa-si recupereze banii, daca vor
sa vanda. Miliardarii din Rosia au facut ca pretul caselor in Abrud, de
exemplu, sa explodeze.
Oficialii companiei
Rosia Montana Gold Corporation au promis oamenilor care au acceptat sa-si
vanda casele ca, daca doresc, le vor construi alte case in noua locatie a
comunei, in Abrud, sau in Alba Iulia. Oamenii n-au avut insa incredere in
promisiuni si si-au cautat case pe cont propriu. Primii miliardari plecati
au fost norocosi - au cumparat la pretul pietei. In doi ani, preturile
caselor din Abrud s-au triplat, iar in Alba Iulia un apartament intr-o zona
periferica a ajuns sa coste cat unul central din Bucuresti. Scumpirile au
fost artificiale.
Ca dovada, pretul
pamantului in Abrud a ramas aproape neschimbat - nici un miliardar din Rosia
nu mai fusese interesat sa cumpere. Rosienii ar fi putut sa astepte calmarea
pietei, oricum compania nu incepea exploatarea zacamantului aurifer in
momentul semnarii contractelor de vanzare-cumparare. Semnatarii puteau
ramane cat vroiau in casele vandute; primeau jumatate din suma la semnare,
iar jumatate cand isi paraseau locuinta.
Zapaciti de sumele
primite si socotind ca este mai sigur sa aiba banii in mana decat sa astepte,
multi rosieni au acceptat sa plateasca preturi exorbitante pentru case vechi.
Problemele au inceput sa apara imediat dupa mutare - case ce pareau noi s-au
dovedit a fi doar cosmelii frumos vopsite. Altii au avut necazuri in noile
comunitati. Socotindu-i miliardari, vecinii ii privesc ciudat, nu le vorbesc
deloc, sau ii sufoca cu dulcegariile, iar vanzatorilor li se pare ca, pentru
rosieni, ar trebui sa creasca mai mult preturile.
Caterina NICOLAE
|
