Guvernul retrage garanţii de 220-280 mil. euro de la băncile care nu au acordat credite
Sumele vor fi redistribuite instituţiilor financiare care au aprobat mai multe cereri

Guvernul va retrage garanţii de 220-280 milioane euro de la şapte bănci care nu au acordat niciun credit sau au aprobat foarte puţine dosare pentru cumpărarea de locuinţe prin programul Prima Casă, sumele urmând să fie redistribuite către alte bănci care au aprobat un număr mai mare de cereri.

"Le vom lua acestor bănci sumele alocate şi le vom redistribui către alte bănci care s-au mişcat mai bine. Sunt trei bănci care nu au acordat niciun euro şi alte patru bănci care au consumat între 0,1 şi 3% din fondurile rezervate", a declarat preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, la finalul discuţiei de vineri cu premierul Emil Boc, potrivit Mediafax.

Garanţii reprezentând 40% din suma redistribuită vor fi folosite pentru credite la case nou-construite. Surse oficiale au declarat că pe lista băncilor cu rezultate slabe în acordarea de credite prin programul "Prima Casă" şi cărora le vor fi retrase fondurile se află Emporiki, Intesa, Credit Europe, Bancpost, Piraeus şi CEC.



Sursa

13 October 2009