Producătorul de profile metalice Ruukki România a anunţat că va livra 2.400 de tone de structuri metalice produse la fabrica din Bolintin Deal în Lituania, pentru construcţia unei fabrici de ciment.

22128-ruukki_02_056a03522c.jpgCorporaţia finlandeză Rautaruukki, din care face parte şi filiala locală Ruukki România, a semnat un contract în valoare de circa 6 milioane de euro pentru livrarea structurilor de oţel utilizate în construcţia unei noi fabrici Akmenes Cementas. Mai mult de jumătate dintre structurile metalice sunt produse în fabrica de la Bolintin Deal.

Contractul prevede furnizarea a 4.100 de tone de structuri metalice ce vor fi utilizate în construirea a 16 clădiri de pe platforma de lucru a noii unităţi de producţie de ciment.

„Pentru acest proiect vom livra 2.400 de tone de structuri metalice. Unitatea de producţie din România este una dintre cele mai mari ale grupului şi dispune de capacitatea de a onora astfel de contracte în timp real", a declarat Ari Haapaniemi, directorul fabricii din Bolintin Deal.

Fabrica Ruukki din România a devenit nod de producţie pentru grupul finlandez începând cu anul 2009, când au fost transferate liniile de producţie din Cehia si Ungaria, fapt care a crescut capacitatea centrului de producţie de la Bolintin Deal cu 20%. Aproximativ 1.700 de tone de structuri metalice pentru acest proiect vor fi livrate prin intermediul Ruukki Lietuva Gargzdai.

Compania Ruukki a livrat oţelul şi pentru cel mai mare acoperiş retractabil din Europa, dezvoltat pentru stadionul Swedbank Arena din Stockholm, proiect în care finlandezii au produs structura propriu-zisă.

Rautaruukki a intrat pe piaţa românească în 2001, ca importator de învelitori metalice. Grupul a finalizat în 2008 primul centru de producţie din România, la Bolintin Deal, în urma unei investiţii de 35 de milioane de euro, cea mai mare investiţie greenfield a Rautaruukki în afara Finlandei.


Sursa

18 November 2011