Dezvoltatorul imobiliar cu capital norvegian RomReal, care deţine suprafeţe însemnate de teren în zona Mării Negre, a anunţat că a vândut unul din loturile pe care le deţinea în portofoliu pentru a-şi achita o parte din creditul deschis la Alpha Bank. Totodată, compania a reuşit să negocieze cu banca finanţatoare restructurarea creditului în valoare de 11,6 mil. euro.

15860-kay_thorkildsen_01_12c197fb87.jpgTerenul localizat în centrul Constanţei are o suprafaţă de 5.437 metri patrati şi a fost vândut pentru 2,3 milioane de euro.

Perioada de rambursare a creditului a fost extinsă cu doi ani, iar maturitatea va fi atinsă în 30 noiembrie 2012. În consecinţă, actualul buget de lichidităţi al RomReal este suficient pentru a-şi continua operaţiunile până ce creditul ajunge la maturitate, fără a fi nevoită să vândă alte active sau să se împrumute din alte surse.

„Piaţa imobiliară românească are în continuare o activitate redusă, fără îmbunătăţiri vizibile în trimestrul patru din 2010. În acest context, RomReal şi-a eliberat din valoarea portofoliului de investiţii prin dispensarea unui lot de teren. Procesul a fost demarat parţial pentru a plăti creditul către Alpha Bank şi prin negocieri, finanţatorul a acceptat să extindă maturitatea creditului. Strategia companiei rămâne aceeaşi, de consolidare a poziţiei financiare prin dispensarea unor active", a declarat Kay Thorkildsen (foto), CEO-ul RomReal.

Acesta mai spune că noii indicatori macroeconomici publicaţi de Banca Naţională a României arată că ţara ar putea fi pe „drumul cel bun" spre revenire cu ajutorul recentelor măsuri de austeritate.

RomReal este un vehicul de investiţii, ce operează în România prin intermediul subsidiarei WestHouse Group. În anii de „boom" economic, societatea a achiziţionat 17 terenuri, cu o suprafaţă totală de aproximativ 1,2 mil. mp, în Bucureşti, Constanţa şi Braşov.

Compania a fost nevoită să suspende în 2008 lucrările de construcţie la două din cele trei proiecte pe care le avea în derulare în Constanţa şi care însumau circa 400 de apartamente şi vile. Totodată, RomReal a returnat banii celor 25 de clienţi care şi-au plătit avansul pentru achiziţia unui apartament în cadrul Central Apartments, sumă care se ridica la 625.000 de euro fără TVA.

Principalii acţionari ai RomReal, cu o participaţie cumulată de circa 95%, sunt două companii şi o bancă din Norvegia, MGL Investments, Elin Odfjell, respectiv SEB Private Bank.


Sursa

5 January 2011