Autorizaţiile de construcţie indică suprafeţe medii utile cu 24% mai mari.

Suprafaţa medie utilă pe autorizaţie de construcţie emisă pentru clădirile rezidenţiale a fost, în noiembrie 2007, de 272,8 metri pătraţi, faţă de numai 208,6 metri pătraţi în aceeaşi lună din 2006.

La un număr sensibil egal de autorizaţii emise, suprafaţa utilă totală a crescut de la 918.461 la 1.209.233 metri pătraţi. Ca număr de autorizaţii, creşterea a fost de numai 0,7%, cu 4.433 de autorizaţii emise în noiembrie 2007, faţă de 4.403 în noiembrie 2006.

Institutul Naţional de Statistică a raportat, ieri, că, în perioada 1 ianuarie­-30­noiembrie 2007, s-au emis 52.448 de autorizaţii de cons­truire pentru clădirile rezidenţiale.

Asta înseamnă un plus de 16,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creştere susţinută în principal de mediul urban (+15,3%). În toate regiunile de dezvoltare s-au înregistrat creşteri, cele mai importante în Bucureşti-Ilfov (+1.414 autorizaţii), Centru (+1.225), Sud-Muntenia (+1.186), Nord-Vest (+1.014) şi Vest (+1.024).


Mai multe autorizaţii în mediul rural

Mediul rural este pe primul loc ca număr de autorizaţii emise în noiembrie 2007. Astfel, din cele 4.433 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, 57,3% sunt pentru mediul rural, în timp ce 42,7% sunt destinate mediului urban.

Şi în noiembrie 2006 mediul rural a fost câştigător din acest punct de vedere în faţa mediului urban, cu "scorul" de 2.761 la 1.642. În profil regional, s-au înregistrat creşteri, în noiembrie 2007 faţă de noiembrie 2006, în special în zonele de Centru (+114 autorizaţii) şi Vest (+63 autorizaţii).

S-au înregistrat şi scăderi, în regiuni precum Nord-Est (-116 autorizaţii), Sud-Muntenia (-50), Sud-Vest Oltenia (-20) şi Sud-Est (-15 autorizaţii). Evoluţia numărului de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale emise în noiembrie 2007 faţă de octombrie 2007 este una descendentă şi s-a înregistrat în toate regiunile de dezvoltare.

Scăderea cea mai mare a avut-o Nord-Vestul, cu un minus de 264 de autorizaţiii. Autorizaţii mai puţine au fost obţinute şi în Nord-Est (-94), Sud-Est (-36), Sud-Muntenia (-21), Sud-Vest Oltenia (-24), Vest (-78), Centru (-15) şi Bucureşti-Ilfov (-150).

În privinţa clădirilor ad­mi­nistrative, numărul au­to­ri­­­­­­­­zaţiilor s-a dublat de la 27 în noiembrie 2006 la 55 în noiembrie 2007. La capitolul "alte clădiri" s-a înregistrat o scădere de la 992, în noiembrie 2006, la 872, în noiembrie 2007.

În planurile constructorilor, suprafaţa medie a locuinţei este cu peste 60 de metri pătraţi mai mare faţă de cele construite deja.

Sursa

9 January 2008