Cererea se adresează primăriei, în baza Legii fondului funciar (L18/1991). La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, unii notari solicită vânzătorului şi titlu de proprietate asupra terenului "cotă indiviză" - pentru ca viitorul proprietar de apartament să nu se trezească chiriaş pe teren.

Proprietarii care nu au intrat în posesia tilului de pro-prietate pentru terenurile "cotă indiviză" aferente apartamentelor pot cere eliberarea acestora primăriilor în raza cărora domiciliază.

Preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat, Mihai Mereuţă, a explicat pentru Gândul avantajele obţinerii titlului de proprietate pe cota indiviză de teren aferent apar-tamentului.

"Mai mult de jumătate dintre locuinţele proprietate personală au peste 40 de ani vechime, iar 90 la sută dintre locuinţe au fost făcute înainte de 1989.

Există posibilitatea ca în locul blocurilor vechi, peste câţiva ani, să fie construite unele noi iar titlul de proprietate asupra terenului poate constitui o garanţie. După demolare, în caz de cutremur, inundaţii sau din cauza vechimii acestora, proprietarii pot cere să-şi construiască apartament pe aceleaşi terenuri.

Emiterea titlului de proprietate nu necesită mari cheltuieli. Nu este nevoie nici măcar de copii legalizate de notari. Costă aproximativ 200 de lei şi este indicat ca acesta să fie cerut de toţi proprietarii dintr-un bloc, prin intermediul ad-ministratorului".

Iaşi: proprietarii unor apartamente s-au trezit chiriaşi pe teren

Titlul de proprietate se foloseşte pentru perfectarea oricărui tip de act juridic. Mai mult, unii notari, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, solicită vânzătorului şi titlu de proprietate asupra terenului "cotă indiviză".

Aceştia susţin că au nevoie de acest act din cauză că există blocuri construite pe terenuri concesionate de primării sau cu statut juridic neclar, pentru care există cereri de revendicare în natură sau care au fost deja redate foştilor proprietari.

De exemplu, la Iaşi, primăria a concesionat 300 de metri pătraţi de teren unui investitor care a ridicat un bloc de locuinţe. Ulterior, terenul a fost retrocedat fostei proprietare care le cere celor care au cumpărat apartamentele o chirie de 43 de miliarde de lei vechi, pe ultimii 3 ani.



Sursa

13 August 2010