Românii schimbă gresia şi faianţa o dată la 20 de ani, iar înlocuirea plăcilor ceramice se face în special în locuinţele finisate înainte de 1990, potrivit Cesarom. Acelaşi studiu arată că achiziţia medie de plăci pentru o locuinţă este de 35 mp, la o valoarea medie de aproximativ 200 euro.

16770-faianta.jpg"Din studiile noastre reiese că românii schimbă gresia şi faianţa o dată la 20 de ani. Astfel, estimăm că înlocuirea plăcilor ceramice se face preponderent în locuinţele finisate înainte de 1990", a declarat într-un comunicat Eduard Măcărescu, directorul de operaţiuni Cesarom.

Numărul locuinţelor care vor fi placate pentru prima dată cu plăci ceramice se va ridica în acest an la circa 95.000, în scădere cu aproximativ 13% comparativ cu 2010. Conform estimărilor Cesarom, dintre cele 95.000 de locuinţe care vor fi placate pentru prima dată cu plăci ceramice, aproximativ 53.000 vor fi locuinţe noi aflate în stadiul de finisare, iar 42.000 vor fi locuinţe vechi în care abia în acest an se va efectua amenajarea cu gresie şi faianţă.

"Valoarea plăcilor ceramice achiziţionate de românii care vor decide în acest an să îşi amenajeze locuinţele pentru prima dată va fi de aproximativ 20 milioane de euro", a declarat Eduard Măcărescu, Directorul de Operaţiuni al Cesarom.

290.000 de locuinţe vor absorbi 61 mil. euro pentru reamenajarea cu plăci ceramice

Datele Cesarom arată, de asemenea, că aproximativ 290.000 de locuinţe vor fi reamenajate în acest an cu gresie şi faianţă, valoarea totală a plăcilor ceramice ridicându-se la aproximativ 61 milioane euro.

"Estimăm că 76% din cantitatea de plăci ceramice achiziţionată în acest an pentru placări rezidenţiale va fi folosită pentru reamenajarea locuinţelor. Menţionez că acest procent a rămas neschimbat comparativ cu anul trecut şi 2009 însă, comparativ cu 2008, a crescut uşor, cu doar 5%", a mai declarat Eduard Măcărescu.

Potrivit acestuia, necesarul de gresie şi faianţă pentru placarea completă a unei locuinţe este, în medie, de 46 mp.

Muntenia şi Transilvania atrag cele mai mari achiziţii

Muntenia şi Transilvania sunt regiunile care atrag cele mai mari achiziţii pentru placarea de locuinţe noi, în timp ce Moldova este regiunea în care majoritatea placărilor se fac în locuinţe vechi care nu au fost dotate până în acest moment cu gresie şi faianţă.

În ceea ce priveşte cele mai cumpărate tipuri de plăci ceramice, reprezentantul companiei a subliniat că 60,5% din cantitatea achiziţionată este reprezentată de faianţă, 38% de gresie şi 1,5% de plăcile decorative (medalioane, brâuri, mozaicuri).


7 March 2011