În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2010 au fost terminate 32.132 locuinţe, în scădere cu 6.038 locuinţe, faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

15502-case_lalosu_da2d7f8717.jpgMai mult de jumătate din numărul total de locuinţe finalizate au fost construite în mediul urban, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. În total, în mediul urban au fost realizate 16.461 de locuinţe, faţă de 15.671 de locuinţe terminate în mediul rural.

Cea mai mare parte a locuinţelor finalizate în primele trei trimestre din 2010 au fost construite cu fonduri private, respectiv 29.891 de unităţi, faţă de 34.888 de locuinţe terminate în primele nouă luni ale anului trecut.

Faţă de intervalul 1 ianuarie - 30 septembrie 2009, în perioada similară din 2010 numărul total al locuinţelor terminate a fost cu 6.038 de unităţi mai mic. De asemenea, numărul locuinţelor terminate în mediul urban s-a redus cu 3.214, iar cel al locuinţelor finalizate în mediul rural cu 2.824 de locuinţe.


Sursa

6 December 2010