Tinerii aleg să stea cu chirie decât să plătească zeci de ani credite la locuinţe. Tinerii români nu mai au acelaşi simţ al proprietăţii precum părinţii lor. Îndatorarea pe cel puţin 20 de ani pentru a cumpăra o locuinţă îi face pe mulţi să aleagă chiria.
Să stai cu chirie este mai ieftin decât să plăteşti rate la un credit imobiliar şi, în plus, ai o mobilitate mai
mare, în cazul schimbării serviciului, a oraşului de rezidenţă sau chiar dacă decizi să pleci în altă ţară. Mai mult, dacă alegi varianta unui credit imobiliar, vârsta pe care locuinţa
cumpărată acum o va avea la sfârşitul perioadei de creditare va face ca aceasta să fie vândută la un preţ foarte mic sau locuită şi folosită de moştenitori pe o perioadă nu foarte mare.
„Am luat în calcul varianta unui credit imobiliar, însă atunci când am realizat că voi plăti cel puţin 500 de euro pe lună pentru o casă care, la sfârşitul creditului, va avea cel puţin 30 de ani vechime, am renunţat şi am preferat să închei un contract de închirire pe o perioadă de trei ani la o chirie lunară de 250 de euro", ne-a spus Ionuţ Antonesei, un tânăr bucureştean de 26 de ani.
Varianta chiriei, tot mai populară
Povestea lui Ionuţ nu este nici pe departe una izolată, susţine Maria Avram, contulant imobiliar al agenţiei Casa Mea. „Pe fondul crizei, în ultimul an şi jumătate, cererile primite de noi pe zona chiriilor s-au înmulţit de aproape şapte ori, în timp ce activitatea pe zona tranzacţiilor s-a diminuat cu peste 50%", precizează consultantul imobiliar.
Însă nu doar criza şi nesiguranţa locurilor de muncă au contribuit la acest lucru, ci şi o schimbare a mentalităţii în rândul tinerilor. „Mulţi dintre românii cu vârste de sub 30 de ani au călătorit în străinătate şi au observat cum, mai ales în occident, oamenii sunt mai puţin încrâncenaţi în a-şi cumpăra o casă şi preferă să plăteasca chirie", mai spune Maria Avram.
Acestei opinii îi subscrie şi Florin Dragomirescu, expert imobiliar, care apreciază că, în următorii 10 ani, aproape jumătate din cei care vor locui în spaţiul urban, mai ales în apartamente, vor fi chiriaşi. „Tinerii nu mai sunt dispuşi să plătească sute de euro pe lună pentru o casă care nu va fi a lor decât peste 30 de ani, adică la sfârşitul perioadei de creditare.
Proprietarii schimbă strategia
Nici motivaţia potrivit căreia proprietatea va râmâne moştenire copiilor nu mai este una prea puternică, dacă avem în vedere ce vârstă va avea imobilul şi la ce preţ se va vinde casa respectivă după zeci de ani, adaugă expertul. Unii dintre proprietarii persoane fizice au început deja să renunţe la ideea vânzării locuinţelor pe care nu le folosesc şi încep să prefere varianta încheierii unor contracte de închiriere pe termen mediu şi lung.
„Deţin un apartament cu două camere în cartierul Colentina şi, recent, am încercat să-l vând. Am tot scăzut din preţ şi tot nu am reuşit să găsesc un client, motiv pentru care am ales să-l închiriez unui student pe o perioadă de trei ani, cât durează studiile sale, cu posibilitatea de prelungire ulterior", ne-a spus Marian Grigore, un proprietar din Bucureşti. Acesta consideră că ambele părţi au de câştigat în urma unui contract pe termen mediu, atât proprietarul, prin faptul că-şi asigură un venit adiţional din chirie, cât şi chiriaşul, deoarece plăteşte o sumă lunară mult mai mică decât o rată la un credit imobiliar.
Mai mult, este de aşteptat ca şi dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale să înceapă, în viitor, să adopte astfel de strategii, crede Maria Avram, mai ales dacă avem în vedere că mulţi dintre ei au construit sute sau mii de apartamente cu bani împrumutaţi de la bănci şi, pe fondul lipsei de cumpărători, nu reuşesc să-şi achite creditele. „Tot mai mulţi dezvoltatori vor alege să scoată apartamentele nevândute spre închiriere, fie pe termen mediu, dând posibilitatea clientului ca, după doi-trei ani, să cumpere locuinţa folosită utilizând chiria achitată până atunci drept avans, fie chiar pe termen lung, pe perioade mai mari, chiar de cinci sau zece ani", adaugă consultantul.
Dacă vorbim de zona apartamentelor livrate pe piaţă în ultimii doi ani, nici aici cumpărtorii nu se înghesuie. „În prezent eu şi soţia mea câştigăm împreună 1.300 de euro pe lună şi nu suntem dispuşi să achităm lunar o rată de cel puţin 500-600 de euro pentru un apartament nou. Am fi tentaţi să cumpărăm dacă şi în România s-ar practica dobânzile bancare din occident, acolo unde chiria şi o rată lunară pentru un apartament sunt aproape egale", precizează Daniel Vişan, un tânăr din Capitală.
Schimbare de atitudine
Tinerii de astăzi preferă să-şi folosească veniturile pentru a călători, pentru a deţine o maşină bună şi pentru a se asigura că îşi pot permite un trai decent de zi cu zi. În plus, nesiguranţa că mâine vei câştiga la fel ca azi îi determină să evite angajamentele bancare pe termen lung reprezentate de contractarea unor credite imobiliare şi să opteze pentru chirie, crede Florin Dragomirescu.
Tot mai multe agenţii imobiliare intră în faliment
În ultimii doi ani, între 8.000 şi 10.000 de agenţii imobiliare din România şi-au încetat activitatea sau şi-au schimbat domeniul de activitate, potrivit unor studii de piaţă realizate în ultima perioadă. Cum era de aşteptat, Capitala conduce în topul oraşelor unde s-au închis cele mai multe astfel de firme, cu un număr de aproximativ 3.000 de agenţii închise. În urma încetării activităţii unui număr atât de mare de firme, experţii din piaţă apreciază că mai mult de 30.000 de angajaţi şi-au piedut locul de muncă.
Totuşi , unii experţi consideră că închiderea unui număr atât de mare de firme reprezintă un alt pas către o piaţă imobiliară normală. „Pe lângă aşezarea preţurilor între nişte limite normale, faptul că în piaţă vor râmâne mai puţine agenţii imobiliare are şi aspecte pozitive, anume că acelea care au supravieţuit crizei se vor specializa mai bine şi vor forma profesionişti în domeniu", spune Adrian Dima, expert imobiliar.
Finanţarea, cea mai mare problemă
În timpul boom-ului imobiliar din perioada 2006-2008, „agenţiile imobiliare apăreau ca ciupercile după ploaie, unele dintre ele oferind servicii neprofesioniste, fiind interesate doar de obţinerea unui câştig rapid şi nemuncit", mai arată acesta. Pe de altă parte, în rândul agenţiilor mici care au dispărut se regăseau şi entităţi care aveau echipe de oameni bine pregătiţi, „dar care au avut ghinionul să facă parte din firme mici, care nu se puteau lupta cu agenţiile mari, susţinute financiar de companiile-mamă din alte ţări", precizează Daniel Iordache, manager al agenţiei bucureştean Ideal Casa.
Dependenţa de fonduri de la compania-mamă
Companiile mici sunt dependente total de banii aduşi de fiecare agent în fiecare zi, iar în contextul scăderii dramatice a numărului de tranzacţii, activitatea restrânsă doar pe zona chiriilor a făcut ca multe agenţii să nu poată supravieţui.
Soluţiile de criză la care au apelat multe dintre agenţii, precum scăderea valorii comisioanelor sau eliminarea taxei de vizualizare a proprietăţilor, s-au dovedit modalităţi prin care falimentul a fost amânat cu doar câteva luni. „Agenţiile mari au bugete pentru zile negre şi departamente specializate pe mai multe zone din domeniul imobiliar, astfel că atunci când merge mai prost pe un segment, îşi concentreazaă resursele pe alte zone", mai spune Daniel Iordache.
Cât priveşte prognozele pentru 2011, acesta ar putea fi un an la fel de prost pentru unele dintre agenţiile din România şi este de aşteptat ca alte câteva mii să dispară de pe piaţă şi alte mii de actuali agenţi imobiliari să îngroaşe rândurile şomerilor, consideră Adrian Dima.
"În timpul boom-ului imobiliar din perioada 2006-2008, agenţiile imobiliare apăreau ca ciupercile după ploaie."
Adrian Dima expert imobiliar
"Anul viitor va fi la fel de prost pentru unele dintre agenţiile din România şi este de aşteptat ca alte câteva mii să dispară."
Daniel Iordache manager agenţie imobiliară
26 October 2010
