0-1555-3c85f356b7a1a5a81031d2d25b526e86.jpgEXCLUSIV. Romanii cumpara in continuare apartamente vechi, desi pretul acestora a crescut, cel putin la nivelul Capitalei, de zece ori fata de anii ‘90, constransi de preturile mari ale locuintelor noi si de restrictiile de creditare impuse de banci. Unitatile au o vechime medie de 47 de ani, versus media de 30 de ani in UE, si spatii de locuire la jumatatea celor noi.
 In ciuda ofertei in crestere, la nivel national, aria locuibila pe cap de locuitor este in jur de 15 mp, versus 30,6 mp in Uniunea Europeana. Daca in 1990 circa 90% din locuinte erau realizate din fonduri bugetare, in 2005, aproximativ 85% din locuintele finalizate au fost realizate din fonduri private, potrivit unei ample analize, parte a Dosarului Imobiliar realizat de Business Standard. “Apartamentele vechi sunt mai ieftine ca pret unitar, sunt disponibile, au un cost de intretinere mai redus si, in general, prima achizitie de casa va fi apartament vechi, abia a doua va fi unul nou”, a declarat Ilinca Paun, directorul diviziei rezidentiale a companiei de consultanta imobiliara Colliers International. Anul trecut, pretul apartamentelor vechi din Capitala a crescut cu 52%, in timp ce pretul celor noi cu doar 17%. Acum cele doua variabile evolueaza in paralel. “In anii ‘90, un apartament de doua camere, confort 1, decomandat, intr-o zona semicentrala, cum ar fi Posta Vitan, Piata Alba-Iulia, se vindea intr-un interval de 9.000-12.000 de euro, in functie de etaj, acces la metrou si apropierea de piata si parcuri. Acelasi apartament se vinde acum cu 110.000-130.000 de euro”, a subliniat Radu Boitan, directorul departamentului de investitii al King Sturge.
Sursa

24 September 2008