România şi-a prezentat oferta şi destinaţiile turistice la târgul de profil desfăşurat la Viena – ”Ferien Messe 2010”, în perioada 14-17 ianuarie a.c.

România a participat la ediţia din acest an cu un stand naţional de 210 mp din care, 50 mp au fost oferiţi gratuit de organizatori, ca urmare a gradului ridicat de atractivitate a standului în care au fost prezenţi cu exponate şi demonstraţii 3 meşteri populari: o încondeietoare de ouă de Paşte de la Moldoviţa, un meşter olar de la Margina şi un sculptor în lemn din Delta Dunării.

De asemenea, la stand a fost prezent, oferind spre degustare produse tradiţionale din Bucovina, un producător de mezeluri, precum şi ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu“ din Suceava.

Prin demonstraţiile meşterilor populari, prin prezenţa produselor tradiţionale cât şi prin prestaţia ansamblului artistic, standul României a fost în permanenţă ca un magnet pentru public.

În cele 4 zile de târg, 16 expozanţi din standul României au oferit peste 12.000 de prospecte şi informaţii despre oferta turistică românească. Alături de agenţii de turism au fost prezente Consiliile Judeţene Suceava şi Tulcea, Asociaţiile de promovare din Bucovina şi Banat precum şi companii aeriene.

În cadrul târgului a fost lansat programul „Pelerin în Bucovina“, ca parte componentă a proiectului „Drumul de pelerinaj Viena – Bucovina“, un proiect comun romano-austriac.

În cea de-a doua seara a manifestării, Biroul de promovare şi informare turistică al României din Austria a organizat, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, „Seara bucovineana“. Au participat peste 220 de factori de decizie şi specialişti ai tuturor marilor tur-operatori de pe piaţa austriacă, cât şi reprezentanţi ai mass-media din Austria.

Publicul a fost interesat de oferta turistică românească, în special de Bucovina, Transilvania, Delta Dunării, drumeţiile în Carpaţi, Bucureşti şi Banat şi încheind cu produse de nişă cum ar fi caravane auto sau moto şi turism de aventura sau activ.

Târgul, organizat în Complexul Expoziţional Prater din capitala Austriei, a reunit peste 800 de expozanţi din 70 de ţări, bucurându-se de prezenţa a peste 147.000 de vizitatori.

19 January 2010