Țara noastra este printre puţinele state est-europene care a continuat evoluţia economică, de la începutul crizei financiare globale, conform analizelor PwC România. Însă nu există garanţii că această tendinţă va continua, fiind nevoie de un plan strategic pe termen lung, atenţionează specialiştii.

32949-progres.jpgRomânia a continuat să facă progrese economice în ultimii şapte ani, în ciuda crizei financiare globale, arată datele PwC România, companie specializată în servicii de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Însă pentru a continua acest traseu, sunt necesare anumite măsuri, subliniază specialiştii.  

„Dacă privim evoluţia economiei României pe termen mai lung, se observă o ascensiune remarcabilă faţă de anul 2000. Acest lucru nu este însă o garanţie că ţara noastră va putea evita pe cap de locuitor şi va face în mod lin saltul către economiile dezvoltate. Este nevoie de construirea unui proiect naţional care încurajeze reindustrializarea ţării, atragerea de investiţii străine şi consolidarea capitalului autohton pentru a putea câştiga pariul modernizării”, precizează Vasile Iuga, Country Managing Partner, PwC România.

  • „Capcana veniturilor medii” apare când creşterea economică a unei ţări stagnează, după atingerea veniturilor medii per cap de locuitor
  • Economiile emergente se confruntă cu această problemă în momentul în care salariile cresc, dar competivitatea scade (din punct de vedere al costurilor), acestea neputând concura nici cu ţările avansate (cu tehnologie de vârf), nici cu ţările în curs de dezvoltare (unde costurile sunt mult mai mici)

32950-escape.jpgDintre ţările din Europa Centrală şi de Est,  Polonia, România şi Rusia au făcut reale progrese economice în ultimii 14 ani, potrivit indicelui PwC, un instrument de măsurare integrată a performanţei şi progresului unei ţări în timp. Pe de altă parte, de la începutul crizei financiare din 2007, toate economiile dezvoltate au înregistrat scăderi, cu excepţia Australiei.

Scăderile cele mai mari au fost înregistrate începând cu 2007 de către economiile puternic afectate de criză din zona Euro – Italia, Spania, Portugalia şi Grecia. În urma acestor modificări, Grecia a ieşit din topul primelor 30 ţări.

Multe state nord-europene au avut performanţe bune în mod constant, conform raportului,dar în afara Europei, Singapore este singura ce ocupă un loc fruntaş. Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie au înregistrat regrese în topul pieţelor dezvoltate între 2007 şi 2012, în timp ce niciuna dintre ţările MINT (Mexic, Indonezia, Nigeria şi Turcia) nu a reuşit să se situeze în top 30, deşi toate au înregistrat progrese începând cu anul 2000.

 „Economii emergente anterior dinamice ca India, Brazilia şi Turcia au avut parte de turbulenţe în ultimul timp, impunându-se continuarea reformelor structurale. Creşterea economică este necesară, dar nu suficientă pentru dezvoltarea unei societăţi. Guvernele şi investitorii trebuie să ia în calcul o gamă mai largă de indicatori ai dezvoltării pe care indicele ESCAPE îi cuantifică”, încheie reprezentantul PwC România. 

AFLĂ DE CE SPUN SPECIALIȘTII CĂ ESTE România la coada clasamentului celor mai atractive ţări pentru afaceri

 

5 februarie 2014