Investitorii s-ar uita mai degrabă la ţări precum Letonia şi Bulgaria, decât spre România. Şi asta pentru că ţara noastră este considerată mai riscantă decât aceste ţări, aflate, de asemenea, în topul statelor cu cel mai mare risc de faliment în trimestrul trei din 2010.

14237-faliment.jpgRomânia a coborât două poziţii în clasamentul statelor cu cel mai mare risc de faliment. Totuşi, rămânem în top 10 state cu cea mai mare probabilitate de încetare de plăţi, potrivit indicatorilor calculaţi de analiştii companiei de monitorizare a pieţei financiare Credit Market Analysis (CMA), citat de evz.ro.

Într-un raport anterior realizat tot de specialiştii de la CMA, România ocupa pe locul opt, însă acum analiştii companiei de monitorizare au considerat că Irlanda şi Portugalia au o situaţie mai precară decât noi. Astfel, Irlanda, cu o probabilitate de încetare a plăţilor de 33%, a intrat în top direct pe locul 6, iar Portugalia, cu un indicator de 30,2%, direct pe poziţia a noua. Ca urmare, România, cu o probabilitate de încetare a plăţilor de 22,1%, a coborât de pe locul 8 pe 10.

România este considerată de investitori mai riscantă decât ţări precum Letonia, Ungaria şi Bulgaria, aflate, de asemenea, în topul statelor cu cel mai mare risc de faliment în trimestrul trei din 2010.

Cel mai riscant stat a rămas în trimestrul al treilea Venezuela, cu o probabilitate de încetare a plăţilor de 54,2%, urmat de Grecia (48,7%), Argentina (40,4%), Pakistan (34,6%) şi Ucraina (32,3%). Toate aceste state şi-au păstrat poziţia deţinută în urmă cu trei luni.

Norvegia, Finlanda, Suedia şi Danemarca, cele mai sigure ţări.


11 October 2010