0-468-art_55491.jpgConform unei directive a Uniunii Europene, emisă în 2006, orice stat membru trebuie să se angajeze în reducerea consumului energetic cu cel puţin nouă la sută, pe o durată de nouă ani, prin implementarea unor măsuri la nivel naţional.

În acest context, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely, spune că România este una dintre ţările europene care deţine cele mai multe locuinţe cu izolare termică redusă.

 

În România există 83.800 de blocuri cu izolare termică redusă, care au trei milioane de apartamente şi în care locuiesc peste şase milioane de oameni, potenţialul anual de economisire a energiei în aceste clădiri ridicându-se la 600.000 tone echivalent petrol.

"Dacă până în 1990 măsurile de reducere a consumului de energie se făceau prin reducerea temperaturilor în locuinţe şi a cantităţii de apă caldă livrată populaţiei, la ora actuală, în România, consumul energetic de apă caldă şi căldură înregistrează valori duble faţă de cele din ţările Uniunii Europene", a precizat Borbely. Potrivit ministrului lucrărilor publice, România are o strategie naţională referitoare la eficienţă energetică, dar şi un program de izolare termică a clădirilor.

Sursa

24 May 2007