România este considerată, alături de Ungaria și Turcia, una dintre cele mai atractive destinații pentru investiții din Europa de Est, cu toate că această regiune nu mai atrage sume la fel de importante ca în anii anteriori crizei. Țara noastră a urcat pe locul trei în topul celor mai celor mai atractive piețe pentru investiții străine directe din zona Europei Centrale și de Est, pe fondul scăderii atractivității piețelor din Polonia și Cehia, explică specialiștii.

35807-investitii.jpgNumărul investițiilor străine directe (ISD) din Europa Centrală și de Est (ECE) a scăzut cu 12% în perioada 2009-2013 (față de perioada 2004-2008), din cauza unui grad ridicat de expunere față de țările europene, al unui sector bancar fragil și al dependenței puternice de creditul de consum pe fondul crizei. În același timp, s-a înregistrat o creștere de 19% în Europa de Vest, potrivit ediției din 2014 a studiului EY - European attractiveness survey. Diferența dintre cele două părți ale Europei este și mai bine evidențiată în cazul creării de noi locuri de muncă, zona ECE înregistrând o scădere de 30%, comparativ cu doar 13%, în Occident.

Statele UE din centrul și estul Europei resimt efectele crizei

„Cu o scădere de 22% a volumului de proiecte ISD în anii de criză, Polonia și-a pierdut poziția fruntașă ca destinație de investiții între economiile europene emergente în favoarea Rusiei și a coborât pe poziția cinci în termeni de generare de locuri de muncă în perioada 2009-2013. Această tendință a fost cu atât mai surprinzătoare, cu cât Polonia a fost, până în 2013, singurul stat membru UE care a înregistrat creșteri pozitive în timpul crizei”, subliniază reprezentanții companiei de servicii profesionale EY.

  • Rusia a atras 114 proiecte ISD în 2013 și a preluat prima poziție în topul destinațiilor FDI din afara Europei Occidentale în timpul anilor de criză
  • Deși numărul de proiecte ISD a scăzut cu 11% față de anul anterior, Rusia a reușit să-și păstreze poziția de top ca principală destinație în regiunea ECE, după ce coborâse în urma Poloniei în anul 2012

Republica Cehă, o altă economie cheie din regiune, a cunoscut un declin accentuat, de 37%, al proiectelor de investiții străine între 2009 și 2013. În pofida acestui declin, Polonia și Cehia continuă să ocupe primele două poziții în topul statelor cu cele mai multe investiții străine directe din Europa Centrală.

„România a urcat pe locul trei în topul celor mai atractive piețe pentru investiții străine directe din zona ECE, câștigând două puncte procentuale în preferințele investitorilor. Pe fondul scăderii atractivității piețelor din Polonia (31%, în scădere cu 6% față de 2013) și Cehia (11%, în scădere cu 4% față de 2013), România (+2%) este considerată, alături de Ungaria (+3%) și Turcia (+4%), una dintre destinațiile cele mai atractive pentru investiții din Europa de Est”, adaugă specialiștii EY.

Orașele est-europene rămân în urmă

Ca și în cazul atractivității țărilor, multe orașe din regiunea Europei Centrale și de Est și-au pierdut masiv din atractivitate. Când li s-a cerut să numească trei dintre cele mai atrăgătoare orașe din Europa, doar 17% din participanții la studiu au numit orașe din regiunea ECE. Potrivit specialiștilor, procentul trebuie comparat cu cei 82% care au numit un oraș din Europa de Vest și cu cei 19% care au numit un oraș din Europa de Sud. În linie cu rezultatele din anii anteriori, investitorii au ales Londra, Paris, Berlin, Frankfurt și Munchen drept principalele cinci destinații de investiții în Europa. Moscova a coborât de pe locul 8 pe 10. Praga și Varșovia au căzut pe locurile 12, respectiv 14.

CITEȘTE ȘI: