Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) a încheiat 461.627 de poliţe de asigurare a caselor în circa opt luni, în condiţiile în care în România sunt aproximativ 8,5 milioane de locuinţe. Startul programului de asigurare obligatorie a locuinţelor a fost dat oficial la data de 15 iulie 2010.

16805-asigurare_obligatorie_locuinte.jpgPreşedintele PAID a menţionat că în ianuarie 2011 ritmul mediu de emitere a poliţelor s-a diminuat semnificativ, astfel încât în februarie şi martie s-a ajuns la un ritm mediu de 400 de poliţe pe zi.

"Ritmul de subscriere în intervalul 15 iulie - 30 septembrie s-a menţinut sub 2.000 de poliţe pe zi, iar de la 30 septembrie şi până la finalul anului 2010 s-a ajuns la 4.000 - 5.000 de poliţe pe zi. S-a înregistrat un vârf de 10.000, 12.000, chiar 14.000 de poliţe în unele zile din decembrie", a menţionat Marius Bulugea, preşedintele PAID citat de NewsIN.

Există şi o explicaţie pentru această scădere.

"Toată lumea a înţeles că asigurarea nu mai este obligatorie, după informarea transmisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) în 29 decembrie 2010".

Potrivit comunicatului MAI, termenul-limită până la care pot fi încheiate astfel de asigurări a fost stabilit la 15 iulie 2011, în caz contrar primăriile urmând să aplice amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei. Termenul anunţat iniţial de autorităţi urma să expire la 15 ianuarie 2011.

Poliţa de asigurare obligatorie acoperă trei riscuri de catastrofă naturală - inundaţii, cutremur şi alunecări de pământ.

Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B (cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic).

Suma maximă asigurată este de 20.000 euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 euro pentru cele de tip B.


9 March 2011