Valoarea mallului de pe bulevardul Vasile Milea din Capitală a urcat cu 7%, în ultimul an. Cel mai mare și mai important activ al companiei AFI Europe este evaluat la 401 milioane euro. Cu o rată de ocupare de 98%, AFI Palace Cotroceni este vizitat în medie de 52.000 persoane în fiecare zi.

35777-afi.jpgCel mai însemnat activ al companiei AFI Europe continuă să își îmbunătățească performanțele. Evaluat la 401 milioane euro (la 30 septembrie 2014), respectiv în creștere cu 7% față de anul trecut, mallul AFI Palace Cotroceni le aduce proprietarilor venituri din ce în ce mai mari.

„Venitul operațional net (NOI) al mall-ului a fost de 7,4 milioane de euro în trimestrul III și de 22 milioane de euro în primele 9 luni ale lui 2014, ceea ce reprezintă o creștere cu 4%, în comparație cu aceleași perioade din 2013. În baza rezultatelor înregistrate în primele nouă luni, venitul operațional net pentru 2014 este estimat să ajungă la aproximativ 30 de milioane de euro”, se arată în cel mai recent comunicat de presă. 

  • Vânzările retailerilor din AFI (cu excepția hipermarketului), au crescut cu 4,3% în cel de-al treilea trimestru și cu 3,7% în primele nouă luni ale lui 2014, față de aceleași perioade ale anului trecut
  • Mallul este vizitat zilnic de 52.000 oameni (medie valabilă pentru primele nouă luni ale anului)
  • Rata de ocupare în AFI Palace Cotroceni este de peste 98%

„AFI Europe România înregistreză o îmbunătățire constantă a rezultatelor sale financiare. Valoarea activelor noastre generatoare de venit, proiectelor aflate în construcție și a terenurilor din portofoliu a crescut semnificativ la 670 milioane euro, cu o rată de ocupare medie a activelor generatoare de venit de 98% și NOI de peste 27 milioane euro în primele nouă luni ale anului 2014. Ne propunem să continuăm acestă rată de dezvoltare cu noi clădiri de birouri și centre comerciale care urmează să fie construite în viitorul apropiat”, declară David Hay, CEO AFI Europe România.

De asemenea, a crescut și valoarea celuilalt centru comercial aflat în portofoliul companiei: cu un grad de ocupare de 99%, AFI Palace Ploiești a fost evaluat la 66 milioane euro (față de 56,5 milioane euro, în septembrie 2013). Pe segmentul birouri, AFI Park 1 a fost evaluat la 28 milioane euro, iar AFI Park 2 la 27,5 milioane euro.

Profitul încasat de AFI Properties s-a dublat, în 2014

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a înregistrat o creștere puternică a profitului în primele nouă luni ale lui 2014, la 55,4 milioane euro (în comparație cu 26,5 milioane euro, în aceeași perioadă a lui 2013). AFI Properties a anunțat și venitul operațional net (NOI) de 59,8 milioane euro pentru primele nouă luni ale lui 2014, reprezentând o creștere cu 12% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, și un NOI de 20,4 milioane euro pentru cel de-al treilea trimestru al lui 2014, o creștere de 12% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Venitul total al AFI Properties în primele nouă lunii ale anului a fost de 128,5 milioane euro.

ARTICOLE RECOMANDATE:

 

19 noiembrie 2014