Potrivit Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluțiilor de aluminiu pentru sectorul de construcții, cerințele arhitecților s-au schimbat semnificativ în ultimii ani, aceștia solicitând din ce în ce mai des soluții și produse performante pentru a-și pune creativitatea în operă.

40293-daniel_popa_country_manager_reynaers_românia.jpg„Odată cu noile tehnologii de producție, a noilor tendințe în materie de design și a cerințelor de pe plan internațional, arhitecții de pe piața locală caută parteneri inovatori care, prin produsele lor, pot satisface cerințe legate de luminozitate, design și performanță”, a declarat Daniel Popa, Country Manager Reynaers România. 

Astfel, potrivit companiei, cele mai importante tendințe care se remarcă din proiectele arhitecților vizează, în primul rând, maximizarea luminii naturale prin profile cât mai subțiri care să susțină vitraje cât mai mari. De asemenea, produsele solicitate trebuie să fie disponibile într-o gamă cât mai largă de culori și să ofere performanțe ridicate.

În acest sens, reprezentantul companiei menționează faptul că, în cazul tâmplăriei de aluminiu, arhitecții caută produse dezvoltate în urma unor procese ample de cercetare și care sunt supuse la numeroase teste înainte de a fi comercializate.

„În plus, un alt aspect foarte important pentru arhitecți în selectarea sistemelor este garanția de 10 ani oferită. În urma unui tratament special de vopsire cu pre-anodizare, garanția se poate extinde până la 25 ani”, a completat Daniel Popa.

Reynaers a livrat, în doar 6 luni, materiale pentru 13.000 mp de fațadă la proiectul Oregon Park

Unul dintre cele mai provocatoare proiecte pentru Reynaers din punct de vedere al complexității construcției și volumului de materiale livrat a fost Oregon Park, cel mai mare proiect din piață în 2015. Pentru acest ansamblu inovativ de birouri compania a livrat sistemul CW65EF pentru 13.000 mp de fațadă unitised, principala provocare fiind conceperea unui sistem de fațadă modulară personalizat pentru a întruni cerințele arhitectului.

Potrivit reprezentantului companiei, acest proiect demonstrează întocmai citeriile pe care arhitecții pun preț în selectarea produselor necesare. Astfel, aspectul futuristic al clădirii este redat cu ajutorul unor profile ornament fixate de structura peretului cortină. Mai mult, datorită sistemelor de aluminiu utilizate, s-a putut obține o izolație termică excelentă care poate reduce consumul de energie considerabil.  

„O altă particularitate care transformă acest proiect într-unul inovator este integrarea ferestrelor cu deschidere exterioară, acționate manual la distanță, acest sistem numărându-se în topul celor mai solicitate produse pentru clădiri out-of-the-box”, a încheiat reprezentantul Reyaners.

# # #

Despre Reynaers România

Cu sediul central în Duffel, Belgia, Reynaers Aluminium este unul din liderii europeni specializați în dezvoltarea soluțiilor durabile de aluminiu pentru uși, ferestre, pereți cortină, sisteme glisante, parasolare și sere. Inființată în anul 1965, compania Reynaers are peste 1.500 de angajați în 37 de țări din întreaga lume și exportă în peste 60 de țări de pe 5 continente.

Prezență pe piața locală încă din 2006, Reynaers Aluminium România a cunoscut o creștere rapidă pe piața de profil, produsele adrsându-se proiectelor rezidențiale, comerciale, office sau industriale. În 2015 compania a raportat, pe plan local, un business de 7 milioane de euro.

Printre lucrările de referință ale companiei se numără Aeroportul Henri Coandă, Brașov Business Park, Promenada Mall, Aeroportul din Cluj-Napoca sau Plaza România.

Anul acesta Reynaers sărbătorește 51 de ani de existență pe piață, aniversare ce va fi marcată de un eveniment la sediul central din Duffel unde se vor reuni parteneri din toata lumea.

# # #