În 2009, piaţa imobiliară a înregistrat o serie de schimbări şi evenimente. Printre cele mai mediatizate se număra lansarea programului Prima Casa. Anunţat cu surle şi trâmbiţe de Guvern şi aşteptat cu speranţă de mulţi dintre cei care îşi căutau o casă, programul "Prima Casă" a fost dur criticat de unii analişti imobiliari.

RETROSPECTIVĂ IMOBILIARĂ 2009 - facilităţi puţine, scăderi masive de preţuriAceştia susţin că obţinerea unui credit prin acest program este un proces greoi, anevoios şi necesită o perioadă de timp destul de lungă.

Aproximativ 11.000 de români şi-au luat sau sunt pe cale să obţină ultimele avize pentru a deveni proprietari prin programul "Prima Casă".

Din miliardul de euro alocat în acest an pentru programul garantat de stat, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor a acordat până în prezent garanţii de circa 450 milioane euro.

Pentru 2010, deocamdată,  programul"Prima Casă" este blocat. Pentru continuarea lui şi în anul ce vine, Guvernul va trebui să aprobe o hotărâre de redistribuire a sumelor necheltuite în 2009, adică circa 550 milioane euro.

O altă măsură care ar fi trebuit să mai revigoreze piaţa imobiliară a fost reducerea cotei de TVA de la 19% la 5%, în cazul imobilelor noi, cu suprafeţe de până la 120 mp şi cu o valoare de până la 380.000 lei, aproximativ 90.000 euro la cursul din această perioadă. 

Chiar dacă valoare locuinţelor a crescut uşor după lansare programului "Prima Casă",  anul 2009 a fost marcat de o scădere semnificativă a preţurilor pentru toate tipurile de imobile. Cererea extrem de redusă a determinat această scădere puternică a preţurilor.

Potrivit unei analize Imopedia.ro, în prima parte a anului, din ianuarie şi până în luna mai, preţurile apartamentelor vechi au scăzut lună de lună. În iunie, după anunţarea programului Prima Casă, proprietarii au sperat că vor obţine mai mulţi bani pe locuinţele lor şi au cerut mai mult.

De exemplu, preţul mediu al apartamentelor de două camere din Dristor a urcat în iunie, la anunţarea programului, la 58.050 euro (foarte aproape de plafonul maxim de 60.000 euro, impus de program), urmând ca în luna iulie, când s-a acordat primul credit de acest gen să crească şi mai mult, la 63.000 euro, unde s-a şi menţinut în luna august. Creşterea a fost însă artificială, au spus agenţii imobiliari la vremea respectivă. Iar acest lucru s-a dovedit destul de repede, când văzând că numărul cumpărătorilor nu a crescut, proprietarii şi-au revizuit din nou sumele cerute.

De la mijlocul lunii septembrie ofertele nou introduse în baza de date Imopedia.ro s-au ieftinit, trend care s-a menţinut şi în perioada următoare.

CE VA FI

Certificatul de performanţă energetică devine obligatoriu atât în cazul imobilelor recepţionate, vândute sau cumpărate, cât şi pentru cele oferite spre închiriere. Deşi aprobată încă din anul 2005, legea va fi pusă în aplicare abia in 2011 în condiţiile în care ultimele modificări şi norme de aplicare au fost puse la punct abia în această lună.




29 December 2009