Anul acesta nu vor fi livrate multe proiecte în retail, dar jucătorii vor continua extinderea, ceea ce va genera mişcare pe piaţă, a declarat agenţiei Mediafax, Oana Iliescu, managing director DTZ Echinox.

23149-4.jpg"Estimăm că retailul va fi motorul de creştere şi în continuare, deşi numărul de proiecte care vor fi finalizate în acest an este destul de redus. Principalii jucători continuă extinderea, ceea ce va genera în continuare mişcare pe piaţă”, a declarat reprezentanta DTZ Echinox.

Potrivit Oanei Iliescu, ochii jucătoriilor din piaţă stau aţintiţi pe zona Lipscani, care în lipsa unor livrări noi ar putea deveni, pe termen mediu, o alternativă. “Va fi greu, pentru că multe clădiri au nevoie de renovare, dar interesul este foarte mare. Primul pas a fost făcut, de către proprietarii de restaurnate şi de Adidas, care a deschis deja un magazin în zonă", a mai spus Iliescu.

O altă tendinţă care ar putea să se manifeste pe piaţa de retail în perioada următoare este, în opinia reprezentanţilor DTZ, restructurarea centrelor de retail deja existente, respectiv reamenajarea spaţiilor şi actualizarea mixului de chiriaşi.

DTZ Echinox are în prezent circa 60 de angajaţi şi, în funcţie de cifra de afaceri din 2010, este numărul trei în piaţa de consultanţă imobiliară locală, după Colliers şi Coldwell Banker.

Compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox estimează că a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri în creştere cu 10% faţă de 2010 şi prognozează acelaşi avans şi pentru acest an, serviciile de pe piaţa de retail reprezentând jumătate din veniturile de anul trecut.

În aceste condiţii, cifra de afaceri a companiei, una dintre cele mai mari din piaţa de profil, ar putea ajunge în jurul valorii de trei milioane de euro. Consultantul a avut în 2010 afaceri de 2,8 milioane de euro, în creştere cu aproape 10% faţă de 2,5 milioane de euro în 2009.

 

Sursa

26 January 2012