ghid1.gif (733 bytes) infotitlu.gif (651 bytes)
  
Rentabilitatea investitiilor imobiliare - in scadere

ADEVARUL - 11.03.2004

             Rentabilitatea investitiilor pe piata imobiliara romaneasca este in scadere si tinde sa se apropie de nivelul inregistrat in statele vest-europene, unde piata este echilibrata si relativ stabila. Adrian Nicolescu, expert evaluator in cadrul Eurisko, arata ca termenul de recuperare variaza in functie de tipul de investitie - o proprietate dezvoltata pentru a fi vanduta ca spatiu liber, neocupat, sau vanduta cu chiriasi.

              "Termenul de recuperare a investitiei in functie de inchiriere pe segmentul de birouri se situa in perioada 1998-1999 la 3-4 ani, insa in prezent este de circa 8-10 ani. Pentru centrele comerciale, termenul este comparabil, in timp ce pentru spatiile rezidentiale este de 10-14 ani", a declarat Nicolescu pentru Mediafax. Directorul Departamentului Terenuri/Investitii din cadrul companiei Regatta, Alexandru Nitescu, afirma ca nivelul ridicat al randamentelor din Romania in comparatie cu statele din regiune este explicabil prin faptul ca piata romaneasca are un potential mare de crestere, ceea ce atrage interesul investitorilor.

                "Pe fondul imbunatatirii mediului de afaceri din Romania, randamentul s-a redus. Pentru dezvoltatori, media randamentelor obtinute se situeaza intre 18% si 25%, iar pentru investitorii institutionalizati media este de 9-10%", a spus Nitescu. Potrivit reprezentantilor Colliers, in urmatorii doi ani vor fi livrate pe piata cateva proiecte de spatii de birouri, comerciale si industriale, insa oferta nu va reusi sa acopere cererea de pe piata.

                  Astfel, in 2005 vom avea probabil prima tranzactie a carei rentabilitate va fi mai mica de 10%, in timp ce, in 2006, profitabilitatea unora dintre tranzactii va scadea sub 9%. Pe piata spatiilor de birouri au avut loc in ultimii doi ani doar cinci tranzactii semnificative, rentabilitatea investitiilor scazand de la 12,5% in 2002 la 10,5% in 2004, se arata intr-un studiu elaborat de Colliers.

 

11 March 2004