Segmentul office se bazează pe tranzacţiile de renegociere şi prelungire a contractelor. Companiile din sectorul financiar/bancar susţin creşterea activităţii pe piaţa de birouri, 50% dintre spaţiile tranzacţionate în prima parte a lui 2013 fiind pentru companii din acest domeniu, arată cea mai recentă analiză CBRE.

31080-birouri.jpgSegmentul office al pieţei imobiliare este animat de tranzacţiile de renegociere şi prelungire a contractelor, tendinţă manifestată mult mai puternic faţă de anii trecuţi, conform datelor CBRE. Specialiştii spun că acest lucru se datorează numărului mare de contracte semnate în 2008-2009, care au termen de expirare anul acesta. De asemenea, în cele mai multe cazuri, tranzacţiile de renegociere vin la pachet cu extinderea perioadei contractuale, dar există şi un număr  în creştere de tranzacţii de renegociere pură.

  • În prima jumătate a lui 2013, 34% dintre tranzacţiile de pe piaţa de birouri au vizat renegocierea condiţiilor contractuale
  • În aceeaşi perioadă a anilor 2012 şi 2011, această pondere nu a depăşit 15%
  • Nivelul de cereri noi în piaţă este minoritar, de sub 10% din suprafaţa totală tranzacţionată

Domeniul vedetă al tranzacţiilor din piaţa de birouri a fost, în prima parte a acestui an, sectorul financiar/bancar: jumătate din suprafaţa totală tranzacţionată de CBRE în această perioadă a fost pentru companii din acest business.

„Tranzacţiile realizate de CBRE în prima jumătate a anului sunt o dovadă a creşterii activităţii din piaţa de birouri din România, care ar putea juca un rol important în dezvoltarea întregii pieţe locale de real estate. Observăm două mari tendinţe pe această piaţă: o continuă necesitate a chiriaşilor de a eficientiza costurile, precum şi nevoia de a analiza în detaliu utilizarea optimă a suprafeţei închiriate”, conchide Răzvan Iorgu, Director General al CBRE România.

VEZI ȘI Bucureşti: cele mai ieftine zone în care îţi poţi dezvolta afacerea


18 iulie 2013