În plină criză imobiliară mondială, cel mai mare lanţ de agenţii imobiliare din lume şi-a făcut intrarea pe două noi pieţe: Albania şi Macedonia. Re/Max a vândut franciza omului de afaceri albanian Saimir Mane, care are acum dreptul de a folosi numele, dar şi renumele Re/Max în cele două ţări.

1961-remax.jpgRecent a fost deschis biroul din Tirana, dar Mane intenţionează să inaugureze şi ale sedii din afara oraşelor Skopje şi Tirana.

Lanţul de agenţii imobiliare Re/Max este prezent şi pe piaţa din Bulgaria cu nu mai puţin de 42 de birouri, dar şi în România, unde are deja 26 de agenţii. În ţara noastră, celebrul lanţ imobiliar şi-a început activitatea în anul 2006 şi a devenit în scurt timp cea mai mare reţea imobiliară din România, cu 25 de birouri active.

Re/Max a fost înfiinţată în 1973 în SUA, iar la ora actuală lanţul Re/Max este prezent în 65 de ţări şi are peste şapte mii de birouri şi mai bine de 120.000 de agenţi.

29 December 2008