Reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) recunosc că finanţarea pieţei imobiliare se află într-o perioadă de stagnare.

La ora actuală există bănci care acordă credite imobiliare, în condiţii prudenţiale de risc. Sunt bănci care au redus foarte mult ritmul de finanţare al acestui produs şi altele care nu acodă deloc credite imobiliare. În prezent, printre băncile care mai acordă credite imobiliare se numără CEC Bank, BCR, BRD şi Raiffeisen Bank.

Chiar dacă creditul imobiliar traversează o perioadă de tranziţie, Radu Graţian Gheţea, preşedintele ARB a declarat: "Cred că în maximum un an vom asista la o revigorare a creditului imobiliar".

Gheţea consideră că deblocarea finanţării va fi posibilă, deoarece cererea de locuinţe este încă foarte mare şi pentru că băncile au de câştigat. ARB se gândeşte la găsirea unor soluţii care să conducă la reloarea creditării pe sectorul imobiliar. Una dintre ele este chiar solictarea trimisă de ARB guvernului, prin care se cere o serie de măsuri care să ducă la continuarea activităţii de construcţii.

Potrivit specialiştilor imobiliari, în prezent, băncile preferă să lucreze cu statul, respectiv Guvernul, prin cumpărarea de titluri de stat, decât să acorde credite populaţiei şi developerilor imobiliari.

„Dacă piaţa creditelor nu se va debloca, preţurile locuinţelor vor mai scădea, în următoarea perioadă, cu cel puţin 20%. Acordarea de credite populaţiei va duce la deblocarea pieţei imobiliare", a declarat analistul imobiliar Radu Zilişteanu.

26 February 2009