Activitate intensă pe segmentul spaţiilor de birouri, în prima jumătate a acestui ani: numărul tranzacţiilor a crescut cu 22%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. O serie de companii reevaluează perspectivele de creştere, astfel că au început procese de relocare sau extindere, arată cea mai recentă analiză a companiei de consultanţă imobiliară ESOP.

31285-office.jpgNumărul tranzacţiilor realizate pe piaţa de birouri din Capitală a crescut cu 22% în prima jumătate a lui 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Relocările reprezintă motorul aceste creşteri, în special pe segmentul spaţiilor cu suprafeţe sub 3.000 mp. În primele şase luni ale acestui an, s-au încheiat 107 tranzacţii de relocare, în timp ce în prima jumătate a lui 2012 au fost 92 tranzacţii. Cel mai dinamic segment al relocărilor a fost cel al închirierilor în clădiri existente, expansiunile şi pre-închirierile fiind în scădere, potrivit cele mai recente analize ESOP.

  • Dintr-un total de 124 de tranzacţii, 107 au fost de relocare, respectiv 86%
  • Tranzacţiile de relocare însumează 66.089 mp, respectiv 58% din totalul suprafeţei închiriate în  2013
  • La nivelul întregii pieţe, din totalul de 66.089 mp de tranzacţii de relocare, circa 14.279 mp au fost generaţi de „cererea nouă” din piaţă, respectiv 21%

„Prima jumătate a acestui an a fost deosebit de dinamică, o serie de companii au început reevaluarea perspectivelor de creştere şi au demarat procese de relocare sau extindere sau se află în cursul evaluarii lor. De asemenea, am asistat la intrarea unor noi companii pe piaţă sau la iniţierea de noi divizii de către companii existente în piaţă”, declară Alexandru Petrescu, Managing Partner al ESOP Consulting l CORFAC International.

  • Tranzacţiile cu spaţii de birouri cu suprafeţe de până în 1.000 mp au însumat o pondere de 40% din totalul suprafeţei închiriate la nivelul întregii pieţe
  • Tranzacţiile cu spaţii de birouri cu suprafeţe cuprinse între 1.000 şi 3.000 mp au avut o pondere de 39%
  • Cea mai mică pondere a avut-o segmentul tranzacţiilor de peste 3.000 mp, reprezentând doar 21%

Evoluţie crescătoare a renegocierilor, atât ca număr, cât şi ca total al suprafeţei – dacă în prima jumătate a lui 2012, s-au încheiat 10 tranzacţii de renegociere, cu un total de 17.440 mp, în primele şase luni ale lui 2013, 17 chiriaşi au semnat pentru o prelungire a contractelor, spaţiile lor însumând o suprafaţă totală de 37.361 mp. Ponderea renegocierilor a fost de 36% din totalul pieţei de birouri.

Doar 1% din totalul tranzacţiilor au fost de tip extindere, în clădirea existentă, în scădere faţă de prima jumătate a anului trecut, când expansiunile au însumat aproximativ 14.326 mp. De această dată, cei mai mulţi clienţi care şi-au dorit un spaţiu de lucru mai mare au optat pentru o relocare, în defavoarea unei extinderi în sediul existent.

„Suntem încrezători că al doilea semestru din 2013 şi primul semestru din 2014 vor fi dinamice, astfel încât mai multe din negocierile demarate în S1 2013 vor avea o finalitate în perioada imediat următoare. Procesele de evaluare sunt mai atente, mai precaute, dar există un grad mai mare de încredere din partea companiilor şi dorinţa fructificării de noi oportunităţi”, încheie reprezentantul ESOP Consulting l CORFAC International.

NU RATA: Companiile de talie medie nu mai aleg vile cochete, preferă să închirieze spaţii în centre de afaceri. Vezi topul chiriilor în Capitală


5 august 2013