Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, la o întâlnire cu oamenii de afaceri libanezi ocazionată de vizita şefului statului în Liban, că România a greşit bazându-se doar pe ţările UE ca piaţă de desfacere.

Basescu"Acest diagnostic a fost făcut evident de criza economică", a arătat preşedintele, care a subliniat că ţara noastră ar trebui să găsească "politici mai inteligente pe plan economic" conform publicatiei "Gandul".

Şeful statului  păstrează o notă optimistă prevazand  că rata şomajului nu va depăşi 6%, ceea ce este o situaţie mai bună decât a altor ţări.

El le-a recomandat celor prezenţi la întâlnirea de la Beirut că, dacă vin în România, să investească în imobiliare şi în construcţii pentru că preţurile proprietăţilor şi ale materialelor de construcţii au scăzut.

La o întrebare lansată de un cetăţean libanez , care se plângea că în  Romania, conform legilaţiei interne,  străinii au dificultăţi în a  deveni proprietari de terenuri pe piaţa imobiliară, şeful statului a  rămas ferm pe poziţii, declarând că legislaţia privind achiziţionarea  terenurilor nu se va schimba.

"Guvernul şi autorităţile locale sunt acuzate de a fi extrem de  generoase în a concesiona şi vinde terenuri care iniţial erau spaţii  verzi. Nu ne putem aştepta la o relaxare legislativă privind folosirea  terenurilor pentru construcţii. Politicile vor fi din ce în ce mai  restrictive, în special în jurul oraşelor", a declarat acesta.

17 April 2009