Afaceristul Iulian Dascălu se războieşte în procese cu Primăria Iaşi pentru redevenţa de două milioane de euro a proiectului Palas.

23833-1.jpgAsocierea în participaţiune dintre Primăria Iaşi, condusă de PSD-istul Gheorghe Nichita, şi milionarul Iulian Dascălu, supranumit „regele mallurilor" , este o gaură neagră în buzunarele ieşenilor.

Investitorul privat şi edilii au ajuns să se judece pentru că Palas Holding, firma care ridică ansamblul imobiliar din centrul oraşului, declarat ilegal de instanţă, este datoare la bugetul local cu peste două milioane de euro, echivalentul a 9,33 milioane de lei. Suma reprezintă redevenţa pentru folosirea terenului de 12 hectare din centrul Iaşiului, dat de Primărie către investitorul privat, şi cota de profit, dar şi penalităţile aferente, adunate în cinci ani, de când s-a deschis şantierul din spatele Palatului Culturii.

Se dau reciproc în judecată

Şefii Primăriei i-au cerut investitorului privat obligaţiile de plată pentru trei ani de lucrări, „aferente perioadei de graţie" trecute în contractul de asociere din 2004, daune pentru că investitorul a depăşit termenul de finalizare anunţat iniţial, 31 decembrie 2010, precum şi penalităţi de întârziere pentru aceste obligaţii. Drept răspuns, investitorul a apelat la instanţa de judecată, iar primul termen al procesului va avea loc pe 24 aprilie, la Judecătoria Iaşi. Firma Palas Holding a dat Primăria în judecată pentru a obliga să radieze datoria din conturile societăţii.

Investitorul susţine că nu trebuie să plătească sumele pentru perioada de graţie, 5,18 milioane de lei şi 2,7 milioane de lei penalităţi, deoarece în contractul de asociere se arată că „va beneficia de o perioadă de graţie totală de la plata oricăror sume pentru primele 36 de luni de la începerea organizării de şantier". Această perioadă a expirat însă în iulie 2010.

Dau vina pe vestigii

Pentru celelalte obligaţii financiare, investitorul invocă faptul că lucrările nu au fost finalizate la termenul anunţat din cauza unor „evenimente de forţă majoră", cum au fost descoperirile de situri arheologice. „Ca urmare a acestui lucru, am notificat Consiliului Local situaţiile întâlnite şi care se încadrau în dispoziţiile menţionate", spun reprezentanţii Palas Holding.

Din datoria de 9,33 milioane de lei, constructorul a plătit 422.363 de lei în martie şi septembrie 2011 pentru cota de profit a celor două clădiri deja inaugurate. „În 2011, s-a achitat în avans suma de 100.000 de euro. Întrucât din partea partenerilor contractuali există o interpretare diferită a unor prevederi, investitorul s-a adresat instanţei pentru a se stabili definitiv şi irevocabil asupra acestor aspecte", a spus Gabriela Doboş, PR la Palas. „Este un proces şi instanţa se va pronunţa. Nu comentăm", a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al instituţiei. 

În schimb, mai mulţi consilieri locali ieşeni sunt de părere că şefii Primăriei trec cu vederea ilegalităţile de la Palas. „Legat de terenul pe care se construieşte şi care este acum în domeniul public, chestiunea are conotaţii penale. Se foloseşte domeniul public în interesul unui privat care obţine venituri şi nu plăteşte nimic municipalităţii", a declarat consilierul local PDL Sorin Ionescu.

"Merg cu Palasul în continuare, cred în proiectul acesta total şi cred că am făcut tot ceea ce este legal pentru ca proiectul să meargă mai departe. ''
Gheorghe Nichita primarul Iaşiului

Proiect ilegal gata de inaugurare

Iulian Dascălu a anunţat că va inaugura complexul luna viitoare, deşi există mai multe procese privind situaţia juridică a proiectului. Curtea de Apel Oradea a anulat, în noiembrie 2010, hotărârile de Consiliu Local prin care investitorul primea cele 12 hectare de teren din spatele Palatului Culturii şi prin care municipalitatea s-a asociat cu investitorul.

Primarul Gheorghe Nichita a cerut revizuirea deciziei, proces care a fost amânat de mai multe ori. Abia luna trecută, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins unul dintre motivele invocate de Primărie. Complexul va avea un mall cu 118 magazine, o alee cu alte 38 de magazine, restaurante şi hoteluri, o grădină publică, o parcare subterană şi 500 de apartamente. Investiţia anunţată de Dascălu se ridică la 260 de milioane de euro.

 

Sursa

12 March 2012