5 - 7 Mai Palatul Parlamentului

Reduceri de milioane la cel mai mare târg imobiliar din România

Ați citit bine: Reduceri de milioane la cel mai mare târg imobiliar din România. Aceasta este promisiunea organizatorilor Salonului Imobiliar București (SIB), care se va desfășura, în perioada 5-7 mai, la Palatul Parlamentului din Capitală.

Peste 100 de participanți vor profita de cel mai mare spațiu expozițional pus la dispoziția dezvoltatorilor imobiliari până acum în cadrul unui asemenea eveniment. Astfel, în cei 5.500 de metri pătrați vor fi promovate case și apartamente care însumează o suprafață de aproape 600.000 mp!

Acces gratuit cu codul: IMOPEDIA

Cea mai ieftină locuință care va putea fi achiziționată în cadrul Salonului Imobiliar București este o garsonieră de 36500 de euro, într-un ansamblu rezidențial nou.

Alongside Unirii Fountains

Din culisele Salonului Imobiliar București am aflat că dezvoltatorul imobiliar Natrom vine la târg cu trei proiecte imobiliare de primă mână și promite bonusuri consistente.

Astfel, oricine optează pentru o locuință în Alongside Unirii Fountains și semnează rezervarea în perioada 5 - 25 mai 2023 va primi gratuit mobilă pentru bucătărie.

Mosilor Boutique BTCO

Acces gratuit cu codul: IMOPEDIA

În cazul proiectului Mosilor Boutique BTCO, Natrom promite un discount substanțial pentru plata unui avans de minim 80%. Totodată, Nistor Bocaneală Manager Vânzări al dezvoltatorului Natrom, va anunța, în cadrul SIB,  lansarea unui nou proiect imobiliar situat în Nordul Bucureștiului. Deocamdată vă putem spune doar atât: sunt trei blocuri, care totalizează 300 de apartamente.

Vertical Residence 9 si Case Pasive

De la Salonul Imobiliar București nu vor lipsi nici ofertele referitoare la terenuri. Vertical Imob vine la târg cu terenuri care pot fi achiziționate în 36 de rate. Este vorba despre imobile aflate în comuna Berceni, care fac parte din proiectele Vertical Residence 9 si Case Pasive. Prețul unui teren este de 55 de euro/mp (TVA inclus), bani în care intră și racordarea la gaze și energie electrică. În cazul caselor pasive, cu patru camere și două băi (parter și etaj) prețul este de 129.900 de euro.

Cavar Residence

Cavar Residence pune la bătaie prețuri speciale și discounturi de 5.000 de euro, valabile pentru oricine semnează o rezervare pe perioada târgului. Dezvoltatorul oferă  garsoniere de la 49.500 de euro, apartamente cu două camere de la  59.500 de euro și apartamente cu trei camere de la 87.500 de euro. Prețurile nu includ TVA.

Dream Residence

Dream Residence nu se lasă mai prejos și vine la târg cu reduceri de până la 5.000 de euro pentru fiecare imobil vândut în cadrul SIB. Plusează cu oferte care te pun pe gânduri: garsoniere care pornesc de la 47.900 de euro, apartamente cu două camere de la 60.900 de euro, apartamente cu trei camere de la 73.900 de euro.

500 Euro reducere locuință

Iar veștile bune nu se opresc aici. Pentru orice locuință achiziționată în cadrul Salonului Imobiliar Bucuresti, organizatorii fac automat o reducere de 500 de euro din prețul casei/apartamentului. Și, pentru că știu că o astfel de decizie trebuie luată în cele mai bune condiții, organizatorii SIB vor oferi vizitatorilor gratuit degustări de vin și înghețată.

În plus, organizatorii vor pune la bătaie premii consistente, fie că vorbim despre mobilarea casei sau dotarea cu echipamente electronice de ultimă generație.

Chiar dacă nu vei cumpăra o casă sau un apartament, ai șanse să pleci de la SIB cu buzunarele pline. Și asta pentru că, la intrare, toți vizitatorii vor primi gratuit un jeton, care le va putea aduce duminică, 7 mai, un premiu în bani în valoare de 25.000 de lei.

Ca să nu mai spunem că și accesul poate fi gratuit, dacă vei spune la intrare parola: IMOPEDIA.

3 May 2023