Grupul israelian de constructii Housing&Construction Limited va dezvolta, prin intermediul firmei Red Sea Rom, un proiect rezidential in zona Pipera din Bucuresti, pe un teren de 10 hectare care va fi cumparat de la compania Industrialexport.

Red Sea Rom este detinuta in proportii egale de doua firme inregistrate in Olanda, Solel Boneh International Real Estate Development (SBI Real Estate Development) si Lagoon Development, care sunt subsidiare ale grupului israelian Housing&Construction Limited. Industrialexport Bucuresti va primi pentru teren 41,65 de milioane de euro. "Tranzactia privind achizitia terenului nu a fost finalizata inca. Putem sa spunem doar ca intentionam sa dezvoltam un proiect de locuinte de dimensiuni mari. Probabil ca vom incepe constructia cel mai devreme peste un an", au declarat reprezentantii companiei Red Sea Rom. Unul dintre actionarii Red Sea Rom, SBI Real Estate Development, va incepe in acest an constructia unui proiect rezidential de dimensiuni mai reduse, in zona Sevastopol din Bucuresti, care va fi anuntat oficial in urmatoarele doua saptamani.

Grupul Housing&Construction Limited este una dintre cele mai importante companii de constructii din Israel, fiind implicat in proiecte de constructii civile si de infrastructura in intreaga lume. In Romania grupul este prezent prin intermediul diviziei de dezvoltare si constructii pe piata internationala, Solel Boneh International. Industrialexport Bucuresti este controlata de mai multe persoane fizice, care detin 64,3% din capital, restul participatiilor revenind unor firme.

Sursa

12 February 2007