Recesiunea s-a incheiat in luna iulie, potrivit unuia dintre cei mai cunoscuti economisti, Dennis Gartman, care avertizase ca va urma o criza inca din toamna anului 2007.

Recesiunea din Statele Unite s-a incheiat in iulie!"Acest lucru s-a intamplat acum doua saptamani: s-a terminat", a spus Gartman, intr-un interviu recent.

Alti economisti cunoscuti, precum Nouriel Roubini, cunoscut si sub porecla de "Dr. Doom", datorita estimarilor sale acide privind criza economica, sunt de parere ca recesiunea va lua sfarsit candva spre sfarsitul acestui an.

Pe de alta parte, secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, a spus ca se observa o atenuare a recesiuni, in timp ce presedintele SUA, Barack Obama, a declarat ca incepe sa se intrevada sfarsitul recesiunii.

De asemenea, Paul Krugman, castigator al Premiului Nobel pentru Economie, este de parere a fost evitata o a doua "Mare Depresiune", cea mai dificila parte din criza fiind depasita. Cu toate acestea, el avertizeaza ca, pentru revenirea la crestere, va fi nevoie de cel putin doi ani.

Insa Gartman este convins ca recesiunea, cea mai mare din anii 1930 pana acum, a luat sfarsit in iulie.

"Prea multi oameni vin cu prea multe argumente despre motivele pentru care o economie intra sau iese din recesiune.

Dar, dupa 35 de ani in acest domeniu, am ajuns sa folosesc doar cativa indicatori, care si-au facut treaba foarte bine", a spus Gartman, citat de Fortune.

Sursa

11 August 2009