Aproximativ 500 de clienţi nemulţumiţi ai Volksbank s-au întâlnit duminică la un liceu din Capitală pentru a semna contractele prin care mandatează casa de avocatură Piperea şi Asociaţii să-i reprezinte în instanţă.

Este cea mai mare acţiune în justiţie de până acum din România împotriva unei bănci. Instituţia este acuzată astfel că a introdus clauze ilegale în actele adiţionale ce trebuie semnate până astăzi.

Procesul nu este legat de OUG 50, ci vrea să sancţioneze abuzurile de până acum ale băncii, în baza legislaţiei anterioare pentru protecţia consumatorului, potrivit HotNews.ro.

Majoritatea clienţilor hotărâţi să dea banca în judecată au semnat în cadrul întâlnirii din weekend contractele cu casa de avocatură. La întâlnire au participat doar câteva sute de clienţi, numărul total al celor care vor da banca în judecată este considerabil mai mare. 3.700 dintre ei sunt deja înscrişi într-un grup pe internet, iar numărul lor creşte cu aproximativ 200 în fiecare zi, susţine Adrian Paraschiv, iniţiatorul forumului, citat de HotNews.ro.

Ce contestă clienţii Volksbank

1. Modul de calcul al dobânzii şi al anuităţii, întrucât banca i-a făcut până acum să plătească în fiecare an dobânda pentru cinci sau şase zile in plus. Ceea ce pentru un credit de 130.000 Euro pe 25 de ani, de exemplu, banca câştigă aproximativ 6.000 Euro.

2. Prevederea din contract privind modificarea dobânzii în funcţie de condiţiile pieţei

3. Comisionul de risc şi asta pentru că pentru că are o definiţie aproape identică cu cea a dobânzii, ceea ce înseamnă că banca percepe de doua ori dobânda. Totodată, clienţii băncii suportă absolut toate riscurile creditelor. Conform normelor BNR banca trebuia să-şi facă provizioane, dar nu pe seama banilor luaţi de la clienţi prin aşa-numitul comision de risc.

4. Redenumirea comisionului de risc în unul de administrare

5. Transformarea dobânzii fixe în dobândă variabilă

Cei interesaţi de mai multe informaţii pot accesa forumul clienţilor VBR nemulţumiţi : http://finance.groups.yahoo.com/group/ClientiVB_Bucuresti/  

Gheorghe Piperea este partener coordonator al Piperea şi Asociaţii şi reprezintă grupul de clienţi nemulţumiţi ai Volksbank România care vor să deschidă primele acţiuni în instanţă.

"Cred că este momentul prielnic ca BNR să intervină pentru că este vorba despre o situaţie în care o serie de bănci refuză să aplice legislaţia în vigoare. Sunt bănci care nu vor să aplice hotărâri judecătoreşti care prevăd eliminarea în totalitate a acestui comision de risc, şi nu redenumirea lui.

Sunt situaţii tipice în care BNR trebuie să intervină, fie prin demiteri de conducători de bănci, fie prin eventuale suspendări ale autorizaţiilor de funcţionare, şi nu prin simple avertismente", a spus Gheorghe Piperea.




20 September 2010