Cei care si-au achizitionat o locuintã cu ajutorul unui credit imobiliar pe termen lung (30-35 de ani n.r.) ajung sã plãteascã la finele perioadei de rambursare chiar si de 5 ori mai mult valoarea acesteia, în conditiile în care, în prezent, pretul locuintei respective a scãzut aproape la jumãtate din valoarea initialã.

Război cu cheile pe masăDe exemplu, o persoanã care a luat un credit de 160.000 de euro pentru achizitionarea unui apartament de 2 camere, va rambursa bãncii la final peste 400.000 de euro, locuinta sa valorând în momentul de fatã mai putin de 100.000 de euro.

În plus, românii trec printr-o perioadã dificilã, îsi pierd slujba de la o zi la alta, multora dintre noi ni s-a redus venitul lunar si prin urmare capacitatea de rambursare a unui credit mai mare ar putea fi afectatã. Ba mai mult, în momentul în care clientul se duce la bancã pentru a discuta ce se poate face când a ajuns în imposibilitatea de platã, acesta se va lovi de restrictiile si de comisioanele bãncii, datoriile lui crescând la orice modificare a planului initial de rambursare a creditelor.

Ceea ce uitã clientii de fiecare datã în discutiile cu reprezentantii bãncilor este cã ei pot renegocia clauzele contractuale, iar dacã vãd cã nu pot ajunge la o întelegere, acestia pot recurge chiar si la abandonarea casei, mai exact, renegocierile se vor discuta cu cheile pe masã. Evident aceastã situatie nu va fi una agreatã de bãnci, ele dorind banii clientilor si nu casele lor, atunci bancherii ar putea cãuta împreunã cu respectivul client o cale de mijloc.

Rãu-platnicii dau vina pe crizã

"În momentul în care clientul ajunge în imposibilitatea de a-si mai putea plãti ratele, bãncile ar trebui sã fie deschise renegocierilor si ar trebui sã sustinã un portofoliu de clienti care îsi plãtesc regulat ratele. De asemenea, analiza situatiei clientului ar trebui sã fie fãcutã cu bunã-credintã ca într-adevãr acesta sã beneficieze de solutii reale pentru situatia sa financiarã. Personalul bãncilor va trebui sã îsi schimbe mentalitatea de a fi de partea cealaltã a «ghiseului» si sã înteleagã cã salariile si job-urile lor stau în deciziile pe care fiecare client le ia '', a declarat pentru Curierul National, Ruxandra Andrei, Deputy General Manager Finzoom.

Mai mult decât atât, aceasta a spus cã bãncile percep taxe pentru orice schimbare a planului initial de rambursare a creditelor. ''În acest moment cred cã e mai importantã rambursarea pur si simplu sub orice formã si în orice conditii, aceste comisioane ar trebui sã disparã'', a subliniat reprezentantul Finzoom.

Totodatã, Ruxandra Andrei a atras atentia si asupra faptului cã existã clienti care, chiar dacã au posibilitatea de a-si plãti ratele acestia nu o fac din simplul motiv ''cã este crizã''. ''În egalã mãsurã, consumatorii care înceteazã sã îsi achite ratele doar pentru cã «este crizã, domnule» ar trebui penalizati pentru a nu crea un precedent si nici pentru a permite cã acei clienti seriosi care fac eforturi si economii serioase pentru a respecta contractul semnat cu banca sã aibã de suferit pe nedrept (banca sã îsi recupereze pierderile cresterii numãrului de rãu-platnici prin supraîncãrcarea clientilor activi cu taxe si/sau comisioane noi/ mai mari)'', ne-a spus Ruxandra Andrei.

Relatia client-bancã, privitã ca pe un parteneriat

Recomandãm clientilor sã mentinã un contact regulat si actualizat cu bancã/bãncile finantatoare pe toatã perioada când intervin probleme obiective în rambursarea ratelor, când conditiile de venit se schimbã sau se confruntã cu alti factori temporari în bugetul familiei, ne-a spus Raluca Dobre, analist financiar Kiwi Finance. ''si bãncile si clientii trebuie sã priveascã relatia lor ca un parteneriat pe termen lung, în care atunci când apãr probleme trebuie sã gãseascã solutii anticiclice, responsabile, lucide si transparente. Pentru cã numai asa un parteneriat este de succes si câstigãtor pentru toate pãrtile implicate pe termen lung.

Decizia de acceptare/aprobare a unei astfel de solicitãri apartine în exclusivitate bãncii si este în functie de politica de risc a fiecãrei bãnci, de profilul clientului si comportamentul lui de platã anterior, de tipul si caracteristicile creditului contractat, de garantii, de expunerea clientului, de factorii obiectivi ce au condus la aceastã situatie si de planul de redresare viitor prezentat de client'', a declarat pentru Curierul National Raluca Dobre, analist financiar Kiwi Finance.

În plus, Raluca Dobre ne-a mai spus cã ''trebuie avut în vedere cã mai devreme sau mai târziu aceastã crizã îsi va fi terminat efectele si atunci bãncile vor vrea din nou clienti si cotã de piatã, iar clientii vor avea din nou planuri si nevoie de credite sã si le realizeze''.

Problema nu mai poate fi ocolită

 „Problema delicvenţei pe segmentul creditelor ipotecare devine o chestiune deosebit de importantă, care nu poate fi eludată în  noul context macroeconomic şi este cazul să fie atacată cât se poate de serios atât la nivelul autorităţilor cât şi de opinia publică", a declarat pentru Curierul Naţional Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată - GEA.

În opinia sa, este vorba despre o temă de interes, încă neabordată, care nu mai poate fi ocolită. „Mă gândesc acum că ar trebui creat un comitet special format din reprezentanţi ai Băncii Naţionale şi ai Guvernului care să urmărească acest fenomen pentru că se va manifesta tot mai acut. Până la sfârşitul anului ne aşteptăm la o dublare a şomajului faţă de nivelurile actuale şi este evident că va exista o expunere deosebită a mai multor familii care au contractat împrumuturi ipotecare sau credite de consum garantate cu ipoteci", a adăugat Liviu Voinea.Asupra implicaţiilor unui astfel de fenomen a insistat şi Dragoş Cabat, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiari - CFA România. „Ar fi o situaţie deosebit de gravă pentru că băncile s-ar vedea în posesia a mai multor locuinţe pe care ar trebui să le vândă într-o piaţă imobiliară deja serios afectată de lipsa cumpărătorilor.

Ar fi costuri imense, complicaţii tehnice pentru că admiterea unui credit performant aduce implicit pierderi băncilor. Pe de altă parte, în sectorul imobiliar ne-am confrunta cu un număr considerabil de apartamente vechi, locuite, care ar intra pe piaţă. Mă aştept ca acest fenomen să fie mai dureros în zonele sărace", a comentat Dragoş Cabat.Ionuţ Dumitru, economist-şef la Raiffeisen Bank România, consideră că riscul sistemic este ceva mai mic decât în alte ţări pentru că volumul creditelor ipotecare se cifrează la doar 4% din produsul intern brut, dar admite că problema începe să se acutizeze. „Dacă luăm în calcul indicatorul ratei riscului de credit 1 al BNR, vedem că în decembrie 2008 procentul împrumuturilor neperformante era de 6,5% din total şi de atunci a mai avansat puţin. Într-un an şi jumătate acestea s-au dublat pe fondul deteriorării situaţiei din economie", a precizat Ionuţ Dumitru.

Băncile nu îşi doresc casele

Efectele asupra sistemului bancar a unei rate de default ridicate pe segmentul creditelor ipotecare ar fi deosebit de negative, implicând provizioane la nivelul băncilor, potenţiale pierderi, necesitatea unor recapitalizări, costuri de întreţinere a activelor executate şi proceduri complicate de licitaţii. Este şi motivul pentru care este o opinie unanimă că băncile au tot interesul să nu se ajungă în acest impas al executărilor silite. „Apare ca evident că nicio bancă nu îşi doreşte conturarea unei astfel de soluţii. Nu suntem, până la urmă, dealeri de proprietăţi imobiliare.

Desigur că avem în vedere ca orice contract să se finalizeze prin rambursarea de către client a sumelor prin plata unor rate lunare şi nu prin lichidarea activului imobiliar", a explicat Ionuţ Dumitru subliniind că instituţiile bancare responsabile vor urmări alte soluţii: rescadenţare, amânare a plăţilor, transferarea creditului dintr-o monedă în alta. „Este clar că băncile preferă să renegocieze pentru că altfel ar trebui să admită credite neperformante ceea ce poate fi dezastruos pentru bilanţul băncilor".

Sursa

24 March 2009