Sectorul imobiliar al ţărilor din Europa Centrală şi de Est va avea încă un an dificil în 2010. Întreaga regiune s-a confruntat cu un exod al capitalului străin, iar investiţiile străine vor rămâne probabil la un nivel scăzut şi în continuare, arată studiul Emerging Trends in Real Estate Europe 2010, publicat de către Urban Land Institute şi PricewaterhouseCoopers.

Cu toate acestea, trei pieţe din regiune s-au dovedit foarte rezistente în actualul climat economic. Prima dintre acestea este cea poloneză, care a reuşit să evite recesiunea anul trecut. Republica Cehă este de asemenea pe drumul cel bun ieşind dintr-o recesiune relativ scurtă şi de mică amploare, în vreme ce Turcia a traversat această perioadă mai bine decât majoritatea celorlalte state europene, fiind avantajată de sporul demografic susţinut şi de amplasarea geografică strategică, care o pune în situaţia de a deveni noul hub logistic dintre Europa şi Orient.

În alte state din regiune însă sectorul imobiliar a fost puternic afectat, valoarea proprietăţilor şi ratele de ocupare au scăzut puternic. Aceasta este de asemenea situaţia României, care a înregistrat un declin al preţurilor imobiliare, o scădere a tranzacţiilor, iar piaţa locală de abia începe să dea semne de dezgheţ", a declarat Brian Arnold, Partener Consultanţă Fiscală şi Juridică, PricewaterhouseCoopers România.





Sursa

29 April 2010