În data de 6 iunie 2016, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și asociația OPTAR (Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România) au semnat un Protocol de Colaborare în scopul realizării unui ghid metodologic de reglementare a proiectării, execuției, utilizării și mentenanței lucrărilor de infrastructură pentru biciclete ca parte integrantă din procesul de dezvoltare durabilă în România, document care va fi promovat prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.
Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) este o asociație care susține dezvoltarea mobilității urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetățeni, indiferent de opțiunea de deplasare aleasă: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul. Asociația OPTAR a primit împuternicirea și girul Federației Bicicliștilor din România pentru demersul de a participa la elaborarea ghidului sus-menționat.
Promovarea ghidului metodologic de reglementare a proiectării, execuției, utilizării și mentenanței lucrărilor de infrastructură pentru biciclete este absolut necesară în contextul în care în Romania nu există reglementari actualizate privind respectarea unor standarde de calitate privind executarea infrastructurii pentru biciclete. Din această cauză, de foarte multe ori, investițiile în astfel de lucrări nu au atins obiectivul declarat: încurajarea utilizării frecvente a bicicletei în scop utilitar. Realizarea și adoptarea ghidului metodologic ce face obiectul colaborării dintre cele doua instituții va veni în sprijinul autorităților locale, proiectanților și contructorilor pentru a întelege nevoile utilizatorilor de biciclete și de a realiza lucrări conforme din care să rezulte o infrastructura viabilă pentru biciclete.
Conform Pactului de la Amsterdam, document asumat de către MDRAP pe 30 mai 2016, mobilitatea urbană reprezintă unul din cele 12 domenii prioritare ale Agendei Urbane a Uniunii Europene. Prin urmare, prin promovarea proiectului reglementărilor tehnice sus-menționate, MDRAP urmărește susținerea utilizării cotidiene a bicicletei în scop utilitar, aspect ce va conduce la creșterea mobilității și la creșterea calității vieții în cadrul localităților din România.
7 June 2016