Proprietarii de apartamente si reabilitarea termica urca piata polistirenului cu 10%Piata locala a polistirenului va avansa, in acest an, cu aproximativ 10%, la peste 100 milioane de euro, chiar daca va resimti efectele stagnarii pietei constructiilor.

Avansul va fi favorizat de cererea inca mare comparativ cu alte segmente, in special din partea end-userilor, dar si de proiectele imobiliare incepute anul trecut si de lansarea, in 2009, a programului national de reabilitare termica, sustin jucatorii din domeniu.

"Pana in prezent nu am resimtit in mod deosebit efectele crizei, pentru ca avem contracte incheiate de anul trecut cu firme de distributie puternice si cu dezvoltatori. Cred ca piata isi va reveni din a doua jumatate a anului, perioada in care se realizeaza cele mai mari vanzari pe segmentul izolatiilor. Firmele vor trebui sa isi continue activitatea, la fel, bancile vor fi nevoite sa deblocheze creditele, iar cel mai important aspect va fi ca panica generala existenta, in acest moment, sa se evapore in urmatoarele luni", a declarat Ioan Iteiu, directorul general al producatorului de polistiren si membrane bituminoase Arcon.

El a precizat ca doar relansarea programului de reabilitare termica va determina un avans de 5% a pietei de polistiren.

Acelasi ritm de crestere cu 10% a pietei este anticipat si de reprezentantii Swisspor Romania. "Piata de polistiren isi va mentine un trend ascendent, in ciuda problemelor pietei constructiilor. Desi pentru moment se spune ca nu mai exista lichiditati, totusi, cererea este inca sustinuta, iar proiectele imobiliare aflate in stadiu avansat vor trebui continuate, iar clientii finali vor continua sa reprezinte o pondere importanta in vanzari. In plus, programul de reabilitare termica va impulsiona avansul pietei", a afirmat Marian Serban, directorul general al companiei. In perioada 2003-2008, piata de polistiren a crescut de zece ori in volum, cu un ritm anual de 60-70%, pe fondul exploziei pietei constructiilor.

In 2008, efectele crizei de pe pietele financiare au redus avansul la circa 10%, pana la un nivel de 3,3 mil. metri cubi si o valoare de circa 90 mil. euro. Printre cei mai importanti jucatori de pe piata locala de polistiren expandat se numara Austrotherm, Arcon, Swispor si Europlast.

Sursa

24 February 2009