Fondul de investiţii Charlemagne Capital, care deţine jumătate din proiectul rezidenţial Asmita Gardens din Bucureşti, a raportat venituri în creştere cu 793.000 dolari, până la nivelul de 10,2 mil. dolari, în primul semestru al acestui an, potrivit rezultatelor financiare neauditate raportate de companie.

Profitul operaţional pentru perioada analizată a scăzut până la 1,2 mil. dolari, faţă de 1,3 mil. dolari cât era în prima jumătate a anului trecut.

Valoarea activelor administrate de Charlemagne a crescut cu 16% până la 2,8 mld. dolari, în comparaţie cu perioada similară din 2009, însă s-a înregistrat o scădere de 9,5% faţă de începutul anului, „reflectând declinul pieţelor în această perioadă".

„Condiţiile de piaţă au fost nespus de dificile în ultimul an pentru fondurile de investiţii active, chiar dacă pieţele emergente au avut, în general, performanţe superioare pieţelor dezvoltate", arată Jayne Sutcliffe, directorul executiv al fondului.

Potrivit acestuia, ca rezultat al priorităţilor companiei pentru extinderea portofoliului de investiţii, se lucrează la stabilirea unei sucursale în Germania, care să susţine activităţile companiei în regiune.

 



Sursa

8 September 2010