Deşi contractul cu statul român prevede penalităţi de până la 10.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere, de 4 ani nu s-a obţinut nici măcar autorizaţia de construcţie.Fără autorizaţie şi cu PUZ atacat în instanţă de Primăria Sectorului 1 din Bucureşti, proiectul Dâmboviţa Center nici nu are şanse să porneas­­că prea repede.

sursa:sf.roCalculele iniţiale spuneau că statul român trebuia să primească la sfârşitul anului trecut o clădire de birouri ce ar fi găzduit activităţi ale instituţiilor statului.

Pentru întârzieri la începerea şi finalizarea lucrărilor complexului Dâmboviţa Center erau calculate penalităţi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pe zi de întârziere. Proiectul bate însă pasul pe loc şi nimeni nu plăteşte pentru întârziere.

Statul român are puţine şanse să intre în viitorul apropiat în posesia clădirii promise de investitorii israelieni în complexul Casa Radio.

Proiectul a demarat la sfârşitul anului 2006, prin­tr-un act adiţional la Contractul de parteneriat public-privat pentru reconversia funcţională a amplasamentului „Centrul Dâmboviţa“, aprobat prin OUG 95/2006.

Pentru a nu se pierde timp preţios, înţelegerea a fost convenită atunci printr-un act adiţional la contractul încheiat în 2003 pentru complexul Casa Radio, şi nu prin rezilierea contractului, urmată de începerea unor noi proceduri de selecţie, conform OU 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică.

Viteza cu care s-a parafat înţelegerea şi modul în care s-a scurtcircuitat legislaţia nu au adus însă niciun beneficiu.

Sursa

18 January 2010