Zona rezidenţială aflată într-o continuă expansiune a intrat în declin începând cu 2008; lucru datorat atât densităţii proiectelor din zona, preţurilor mari practicate de dezvoltatori, infrastructurii precare, cât şi problemelor legate de furnizarea utilităţilor publice. Declinul zonei a fost de asemenea susţinut şi de conexiunea dificilă cu centrul oraşului.

La începutul expansiunii imobiliare în zonă, dezvoltările de tip vilă erau preponderente. Pe măsură ce preţul terenului a crescut dezvoltatorii au început să se orienteze către dezvoltarea imobilelor de apartamente, ajungând până la P+10E, cum e cazul ansamblului Green Vista. În Pipera sunt, la ora actuală, câteva ansambluri rezidenţiale terminate, dar care nu s-au vândut în totalitate. În ciuda lipsei clienţilor şi, implicit, a profitului aşteptat, dezvoltatorii continuă să anunţe noi proiecte rezidenţiale în zonă, menţinând în acelaşi timp preţurile ridicate. Pentru a atrage cumpărătorii, unii dezvoltatori au apelat la discounturi cum ar fi includerea unuia sau mai multor locuri de parcare în preţul final al apartamentului, ca în cazul ansamblurilor Rovere Exclusive Concept sau Ibiza Sol. Alţi dezvoltatori oferă în preţul final al apartamentului bucătăria mobilată şi echipată, precum în cazul ansamblului Insieme Residenţiale.

Preţul mediu/mp construit, pentru un apartament situat în Pipera, este de 1.700 euro, dar acesta poate ajunge şi până la 2.500 euro*, în proiecte considerate a fi de lux. Deşi este considerată o zonă rezidenţială consacrată, nu putem spune despre Pipera că este cu adevărat o zonă de lux, din cauza infrastructurii precare, a lipsei de intimitate şi a densităţii prea mari. În Pipera sunt localizate aproape un sfert din noile proiecte rezidenţiale.

AMPLASAREA PROIECTELOR REZIDENŢIALE ÎN ZONA PIPERA

983-1.jpg

CARINA RESIDENCE

984-CARINA-RESIDENCE.jpgEste un ansamblu rezidenţial de 4 imobile, amplasat pe str. Drumul Potcoavei. În momentul finalizării, ansamblul va dispune de 99 de apartamente cu 2 – 5 camere şi cu suprafeţe cuprinse între 103 şi 232 mp. Firma dezvoltatoare, Vertical Construct, anunţă că ansamblul va fi finalizat în 2009. Ansamblul dispune de parcare subterană, precum şi de un centru SPA, locuri de joacă pentru copii şi spaţii de depozitare. Preţul pentru un apartament de două camere în acest ansamblu porneşte de la 165.000 EUR+TVA. De asemenea, pentru achiziţionarea unui loc de parcare cumpărătorul trebuie să mai plătească 15.000 EUR9+TVA.

PARCUL PRIVIGHETORILOR

985-PARCUL-PRIVIGHETORILOR.jpgEste localizat pe str. Aleea Privighetorilor. Dezvoltatorul Cordia preconizează că ansamblul ar putea fi dat în folosinţă anul viitor. Ansamblul va aduce pe piaţă 118 apartamente cu 2,3,4 camere şi penthouse; dispuse în 2 imobile de câte 5 etaje. Suprafeţele apartamentelor vor fi cuprinse între 57 şi 138 mp. Apartamentele din ansamblul Parcul Privighetorilor dispun de terase generoase, cea mai mică având 8 mp, iar cea mai mare ajungând la 72 mp - în cazul unui penthouse. Ansamblul va beneficia de finisaje medii superioare, noutatea adusă de constructor fiind şemineele funcţionale pentru penthouseuri. Preţul pe metru pătrat construit este 2.100 EUR+TVA, iar pentru o parcare subterană este 18.500 EUR+TVA.

HIGH RESIDENCE

986-HIGH-RESIDENCE.jpgAlf Company a dezvoltat pe str. Erou Iancu Nicolae ansamblul High Residence, proiect finalizat şi vândut în totalitate. Imobilul cu 7 niveluri cuprinde 20 de apartamente de 2-3 camere şi penthouse. Suprafeţele apartamentelor sunt cuprinse între 106 şi 273 mp; la aceste suprafeţe se adaugă terasele, care au între 8 şi 98 mp. Din cauză că întregul ansamblu a fost vândut în totalitate, preţurile sunt din trimestrul II al acestui an: 1.400 EUR+TVA/mp construit, iar un loc de parcare în subteran era 14.000 EUR+TVA.

ROVERE EXCLUSIVE CONCEPT

987-ROVERE-EXCLUSIVE-CONCEPT.jpgRovere Mobili a demarat anul acesta construcţia unui ansamblu rezidenţial bazat pe un concept nou. Acesta va fi primul ansamblu care va fi livrat complet mobilat. Rămâne de văzut dacă piaţa va aprecia sau nu acest concept. Complexul dispune de 48 de apartamente de 2 – 4 camere şi penthouse. Suprafeţele apartamentelor sunt cuprinse între 127 şi 392 mp. Printre facilităţile oferite de dezvoltator se numără şi piscina, împreuna cu grădina. Preţul pe metru pătrat variază între 2.100 şi 2.700 EUR+TVA; şi include pentru fiecare apartament 2 locuri de parcare subterane şi 2 boxe. În cazul penthouse-urilor, sunt incluse în preţul final 3 locuri de parcare subterane şi 3 boxe.


INSIEME RESIDENŢIALE

988-INSIEME-RESIDENTIALE.jpgCele două imobile de câte 5 niveluri din str. Matei Basarab urmează să fie finalizate la sfârşitul acestui an. Ansamblul dispune de 63 de apartamente de 2 – 4 camere, care au suprafeţe cuprinse între 73 şi 153 mp. Dezvoltatorul, Flavia Impex 2001 SRL, oferă ca facilităţi: sauna, sala de fitness, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi bucătării complet echipate. Finisajele sunt medii. Preţul pe metru pătrat construit variază între 1.550 şi 1.700 EUR+TVA. Complexul dispune, de asemenea, şi de 116 locuri de parcare subterană, preţul unuia ridicându-se la 15.000 EUR+TVA.

LIZIERA RESIDENCE

989-LIZIERA-RESIDENCE.jpgAmplasat pe Şos. Pipera – Tunari, lângă Şcoala Americană, ansamblul dezvoltat de Ferco Investment are 4 imobile de 10 etaje, care dispun de un total de 176 apartamente. În cadrul proiectului sunt apartamente de 2, 3 sau 4 camere, duplexuri de 4 camere şi un penthouse. Suprafeţele acestora variază între 104 şi 261 mp; iar preţul pe metru pătrat construit este de 1.600 EUR+TVA. Subsolul este dedicat celor 267 locuri de parcare, preţul acestora variază între 12.000 şi 15.000 EUR. La parterul imobilelor vor fi spaţii comerciale şi o sală de fitness.

IBIZA SOL

990-IBIZA-SOL.jpgDesfăşurat pe o suprafaţă de 38.000 mp, ansamblul dezvoltat de Ibiza House are 14 imobile de 4 niveluri, care însumează 304 apartamente cu 2 – 4 camere. Suprafeţele apartamentelor variază între 107 şi 144 mp. Ca şi în cazul ansamblului “Parcul Privighetorilor”, apartamentele din Ibiza Sol dispun de şemineu pe lemne. Pe lângă acestea, apartamentele au amenajat pe terase loc special pentru grătar şi saună în baie. Printre facilităţile complexului se numără 2 piscine, un teren de mini-golf, 2 clădiri multifuncţionale, un centru SPA şi 12.000 mp de spaţii verzi. Preţul pe metru pătrat construit al unui apartament situat în acest complex ajunge la 1.700 EUR+TVA. Trebuie menţionat faptul că în preţul final al apartamentului sunt incluse 2 locuri de parcare subterane şi 3 boxe. Opţional, cumpărătorul poate schimba locurile de parcare subterane cu altele supraterane, preţul final al apartamentului fiind, în acest caz, mai mic cu 10.000 EUR.

GREEN VISTA RESIDENTIAL

991-GREEN-VISTA-RESIDENTIAL.jpgEste situat pe Şos. Pipera-Tunari, chiar lângă ansamblul “My Dream Residence”. Green Vista cuprinde 3 imobile cu 9, respectiv 10 etaje, care însumează 299 apartamente. Mixul de apartamente cuprinde studiouri, apartamente cu 2 – 4 camere şi penthouse-uri ale căror suprafeţe variază de la 70 la 251 mp. Finisajele din cadrul ansamblului sunt medii, iar facilitîţile similare cu ale altor proiecte din zonă, şi anume: club SPA, locuri de joacă, piscine; noutatea constând într-o bibliotecă. Preţurile variază de la 1.350 la 2.000 EUR+TVA/mp construit; iar un loc subteran de parcare costă 15.000 EUR+TVA. Conform dezvoltatorului, CIG, ansamblul va fi finalizat în 2009.

MY DREAM RESIDENCE

992-MY-DREAM-RESIDENCE.jpgEste localizat lângă Şcoala Americană şi lângă ansamblul “Green Vista”. Dezvoltatorul, Plus Development, anunţă că ansamblul va fi finalizat anul acesta. Ansamblul cuprinde 3 imobile de 8 niveluri, care însumează 183 de apartamente. În complex există apartamente cu 1 – 4 camere, duplexuri şi penthouse-uri, iar suprafeţele lor variază de la 53 mp la 147 mp. Complexul mai dispune de 222 locuri de parcare, 100 de boxe, piscine, locuri de joacă, teren de tenis şi spaţii verzi. Preţul pe metru pătrat construit la un apartament variază între 1.650 şi 2.000 EUR+TVA; iar un loc de parcare costă 17.300 EUR+TVA.

993-2.jpg

994-3.jpg


4 November 2008