Ministrul dezvoltării şi turismului, Elena Udrea, şi cel al culturii, Kelemen Hunor, au pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă care, în cazul în care va fi aprobat în forma actuală, ar face ca numărul de clădiri-monument distruse să crească. Aşa avertizează atât arhitecţii, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

sursa:evz.roSunt două motive principale. Pe de o parte proiectul legislativ elimină două filtre importante. Deşi nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit, acestea au mai «salvat» de la moarte o parte din clădirile de patrimoniu, tăind elanul rechinilor imobiliari", explică unul dintre arhitecţii bucureşteni consultaţi de EVZ.

"E vorba de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice - care ar urma să fie înlocuită de un Consiliu interministerial - şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a cărui atribuţie exclusivă în avizarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) ar urma să fie preluată de consiliile generale ale primăriilor de sector. Pe de altă parte, proiectul prevede că cei care nu vor primi, în 30 de zile, un răspuns din partea Consiliului interministerial vizavi de demolarea sau construirea într-o zonă protejată pot considera că au voie să facă ce vor acolo. E vorba de aşa-numitul «aviz tacit». Introducerea acestuia înseamnă un dezastru pentru patrimoniu în România zilelor noastre", mai spune el.

Pus în faţa acestor probleme, ministrul culturii pare să bată în retragere, cel puţin în privinţa „avizului tacit". Oficialii Ministerului Dezvoltării invocă necesitatea evitării unor „amânări nejustificate din partea autorităţilor".

Prevedere similară, respinsă de preşedintele Băsescu

Normal ar fi fost ca nici măcar să nu pună problema avizului tacit, cu atât mai mult cu cât acesta a fost motivul pentru care preşedintele Traian Băsescu a respins, cu doar trei luni în urmă, un act normativ similiar", au explicat specialiştii. Concret, este vorba despre un proiect de modificare a Legii privind autorizarea construcţiilor, retrimisă parlamentului de preşedinte pe 2 decembrie 2009.

Motivul invocat atunci de Băsescu: „Procedura aprobării tacite a autorizaţiilor de construcţie în termen de 30 de zile poate da naştere unor practici periculoase, prin autorizarea unor lucrări de construcţie care încalcă prevederile legale". Opinia preşedintelui este împărtăşită acum şi de arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, care susţine că proiectul marca „Udrea -Kelemen" nu ar face decât să încurajeze corupţia.
 
Este cam dificil să analizezi cum trebuie o documentaţie de urbanism şi să eliberezi un aviz în 30 de zile. Dacă se va aproba acest proiect, se va încuraja corupţia", a explicat Pătraşcu.

Cât despre PUZ-uri, acesta e de părere că de avizarea lor ar trebui să ocupe Primăria Capitalei şi apoi să fie aprobate de consiliile de sector. „Aşa ar exista un control asupra a ceea ce se întâmplă în Bu cureşti, unde şi aşa sunt probleme, în special la consiliile locale", a conchis Gheoghe Pătraşcu.

 

8 March 2010