Programul "Prima Casa" este foarte greu accesibil pentru marea majoritate a populatiei, iar efectele vor fi cunoscute abia peste sase luni, a declarat, directorul Departamentului de Evaluare si Consultanta Imobiliara al Cushman & Wakefield, Dan Ionascu.

Programul Programul "Prima Casa" este foarte greu accesibil pentru marea majoritate a populatiei, iar efectele vor fi cunoscute abia peste sase luni, a declarat, directorul Departamentului de Evaluare si Consultanta Imobiliara al Cushman & Wakefield, Dan Ionascu.

"O initiativa laudabila din partea Guvernului, ce poate fi caracterizata ca una de protectie sociala, sau ca o impulsionare a pietei imobiliare, momentan inghetata.

Ca masura de protectie sociala aceasta este bine venita pe fondul crizei, dar foarte greu accesibila pentru marea majoritate a populatiei.

Din punct de vedere al deblocarii pietei, probabil, aceasta poate fi considerata o strategie buna, insa efectele secundare, pozitive sau negative, vor fi cunoscute abia peste sase luni" a spus Dan Ionascu.

El a adaugat ca acest program este dedicat unor anumite paturi ale populatiei, cu venituri de peste 4.500 lei pe luna, iar elementul care lipseste din acest program este pozitionarea strategica a produsului si calibrarea acestuia la nivelul investitional existent al pietei imobiliare. 

"Suma oferita de 60.000 de euro este cu mult sub orice apartament de calitate intr-o zona semicentrala. Cu aceasta suma poate fi achizitionata doar o garsioniera sau un apartament de patru camere intr-unul din cartierele marginase ale Bucurestiului", a explicat reprezentantul Cushman & Wakefield.

Acesta a mai spus ca, pe de alta parte, puterea de cumparare a populatiei din capitala este erodata la nivel investitional de preturile foarte ridicate ale apartamentelor, iar pentru cei din provincie acest fenomen se produce in sens invers, putere de cumparare scazuta si locuinte mai ieftine.

"Lansarea acestui program poate avea si un impact asupra pietei investitionale la nivel micro al pietei imobiliare din Romania, aici nefiind vorba de investitorii institutionali care au miscat piata in anii trecuti cu tranzactii majore.

Aparitia pe piata a unei sume consistente acordata in conditii preferentiale va concura cu alte surse de finantare. Este posibil ca anumite locuinte oferite la vanzare pe piata imobiliara, si care nu sunt in target-ul acestui program, sa-si piarda din cumparatori, in conditiile in care oricum, in contextul actual al crizei, erau afectate destul de mult.

Aici pot fi mentionate apartamentele din zonele marginase de trei sau patru camere", a precizat Dan Ionascu.

Reprezentantul Cushman & Wakefield a mentionat ca, pentru o scurta perioada de timp, ar putea exista o destabilizare partiala a pietei deoarece aceste fonduri vor fi absorbite de piata in conditii preferentiale intr-un mediu investitional mai putin controlat si destul de speculativ.

Sub aspect financiar, Dan Ionascu este de parere ca problema apare la plasarea si modalitatile in care aceste sume sunt alocate. "Cei 60.000 de euro sunt de fapt suma neta accorda.

Nu au fost inca precizate cheltuielile necesare, adica acte, proceduri etc, pentru punerea la dispozitia solicitantului a acestei sume", a explicat Ionascu.

Sursa

8 June 2009