De la 1 mai pe www.executari.com au apărut şi licitaţiile organizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în aproape toate judeţele din ţară. Aşadar, cumpărătorii care sunt interesaţi de piaţa bunurilor executate silit găsesc acum pe acest portal toate informaţiile de care au nevoie.

sursa foto:capital.roÎn ceea ce priveşte chilipirurile de pe www.executari.com, în prezent sunt scoase la licitaţie terenuri, case pe pământ şi apartamente la 75% din preţul evaluat. Concret, pe 14 mai va avea loc licitaţia pentru un teren de 2000 mp din judeţul Bihor, al cărui preţ porneşte de la 70.425 lei, în timp ce pe 17 mai un apartament cu trei camere din Brăila, cu suprafaţa de 63 mp va putea fi cumpărat cu cel puţin 48.750 euro.

Cei interesaţi de o casă pe litoral nu trebuie să rateze licitaţia care va fi organizată pe 30 mai, când va fi scoasă la vânzare o casă cu patru camere din Constanţa, care măsoară 140 mp, şi al cărei preţ de pornire este de 59.250 euro.

Cât despre locuinţele din Capitală, preţul unui apartament cu patru camere situat în sectorul trei din Bucureşti va pleca la licitaţia care va avea loc pe 17 mai de la 75.000 de euro.



4 May 2010