0-245-infrastrcutura.jpgMinisterul Integrării Europene(MIE) a demarat lucrări de infrastructură în valoare de peste 47 milioane euro. Banii provin din fonduri europene, de la bugetul de stat şi de la fondurile locale şi vor fi folosiţi pentru realizarea a nouă proiecte. 

Ministerul Integrării Europene a anunţat începerea lucrărilor a nouă proiecte de infrastructură în valoare de peste 47 milioane euro. Proiectele sunt realizate prin programul PHARE 2004, din bani proveniţi din fonduri europene, din fonduri locale şi de la bugetul naţional. Lucrările au ca scop reabilitarea şi construcţia de drumuri în Pipera-Tunari, Videle şi judeţul Alba, reabilitarea centrului istoric al oraşului Brăila, construirea unui centru pentru resurse de afaceri în Vaslui, amenajarea portului turistic Mangalia şi reabilitarea Cetăţii Neamţului.

Până în prezent, în baza Memorandumurilor de finanţare PHARE 2000, 2001, 2002 şi 2003 au fost încheiate 40 de contracte de infrastructură regională, în valoare de aproximativ 180 milioane euro. În cadrul acestor programe au fost realizate 14 parcuri industriale, centre de afaceri sau incubatoare de afaceri, nouă proiecte de reţea de apă, canalizare, gaze, staţii de epurare, patru proiecte de drumuri, poduri, consolidări maluri şi opt proiecte de infrastructură turistică.

În urma implementării acestor proiecte se vor realiza 70 de clădiri, depozite şi bungalouri, peste 162 km de drum, inclusiv reţea de tramvai, peste 253 km de reţea de apă, gaz, canalizare şi energie electrică. De asemenea, vor fi create 13 staţii de epurare şi parcelate mai bine de 215 hectare de teren, inclusiv terenuri de sport

Sursa

9 March 2007