Cele mai vândute apartamente prin programul Prima Casă sunt de departe cele cu două camere, ale căror preţ se apropie de plafonul garantat de stat. Întrebarea care apare este: îşi doresc într-adevăr românii apartamente cu două camere sau doar atât îşi permit cei mai mulţi?

Probleme, soluţii şi alternative pentru programul Prima CasăCu siguranţă nu mulţi şi-ar dori mai mult decât o baie şi două camere, dar preţurile încă mari şi reţinerea băncilor de a mai da credite cu lejeritatea de până acum îi înghesuie pe mulţi dintre noi în apartamente cu două camere.

"În momentul de faţă se poate spune că programul Prima Casă funcţionează, însă ar avea nevoie de câteva modificări majore, astfel încât să încurajeze şi achiziţia de apartamente cu suprafeţe mai mari.

Suma maximă care poate fi creditată prin programul Prima Casă încurajează achiziţia apartamentelor cu suprafeţe mici. Nevoie pentru apartamentele cu trei - patru camere există, dar nu exista posibilitati de finantare adaptate. Astăzi în Bucureşti, apartamentele noi cu trei camere au preţuri în jurul valorii de 135 000 EUR + TVA. Câţi oameni şi le pot permite? Ar trebui să meargă la bancă pentru un împrumut de 120 000 EUR, la care vor plăti o dobândă între 7 şi 10 %. Asta ar însemna o rată de circa 1 000 EUR pe lună" este de părere Valentin Tănase, vicepreşedinte Platinum Group.

Lucrurile s-ar putea schimba dacă s-ar lua unele măsuri, spun agenţii imobiliari.

"Creşterea marjei stabilite de stat cu o creştere de la 90 000 de euro la 150 000 EUR a limitei pentru care este valabil un TVA de 5% şi cu discounturile oferite de dezvoltatori ar veni atât în întâmpinarea nevoilor populaţiei, în ajutorul dezvoltatorilor imobiliari, cât şi în sprijinul economiei româneşti, scoţând piaţa imobiliară şi, implicit, economia naţională, din impasul în care se află",  a mai declarat Valentin Tănase.

Rămân şi alte probleme de rezolvat, precum salarii mai mici pe cartea de muncă decât veniturile reale, programe bancare neadaptate nevoilor cumpărătorilor, ca şi dezvoltatori nerealişti, ale căror proiecte nu se adresează clasei medii, majoritare, mai adaugă Tănase.

 

 

4 November 2009