Reprezentanţii celor mai importante instituţii financiare europene se declară mulţumiţi de progresele înregistrate în ultimele luni, în interiorul Zone euro. Aceştia sunt tot mai încrezători în soluţiile menite să pună capăt crizei datoriilor din Zona euro, deşi reprezentaţii americani sunt mult mai rezervaţi în această privinţă.

23202-davos.jpgReprezentanţii celor mai importante instituţii financiare sunt prezenţi, zilele acestea, la Forumul Economic Mondial, ce are loc în orăşelul elveţian Davos. Printre subiectele de discuţie se regăseşte şi „reconstrucţia Europei”, iar bancherii, printre care şi directorii generali ai JP Morgan Chase, Prudential, Barclays, Citigroup, Credit Suisse, Intensa Sanpaolo şi UBS, s-au arătat mulţumiţi de progresele semnificative înregistrate.

„Anul 2011 a fost unul al marilor temeri legate de riscurile implicate de datoriile suverane. La intrarea în 2012, ne simţim mai confortabil, deoarece s-au înregistrat progrese semnificative. Dar atitudinea generală rămâne de precauţie, din cauza dificultăţilor cu care se confruntă, în continuare, Zona euro", a declarat Bob Diamont, directorul general al Barclays.

Cei mai mulţi dintre participanţi au recunoscut că Banca Centrală Europeană (BCE) joacă un rol extrem de important pe scena internaţională actuală, iar lansarea recentă de către BCE a unor împrumuturi în valoare de aproape 500 miliarde euro a reprezentat un moment de cotitură, după trei ani de agitaţie pe pieţete financiarre.

Injecţia de împrumuturi pe trei ani a BCE a fost un factor important, care a eliminat un risc major legat de lichiditatea băncilor. Deşi Grecia trece prin momente de criză care pot destabiliza întreaga Europa, riscurile la adresa solvabilităţii băncilor sunt aproape inexistente", a spus Jamie Dimon, preşedinte JP Morgan.

Declaraţiile oficialilor pentru presa internaţională sugerează că ar fi existat un consens în discuţii în ceea ce priveşte defaultul ordonat al Greciei. Bancherii susţin că criza din Grecia este din ce în ce mai aproape de a fi un caz izolat în interiorul Zonei euro, mai ales că negocierile autorităţilor de la Atena cu creditorii privaţi au intrat într-o nouă fază.

Singurii rezervaţi asupra perspectivelor Zonei euro rămân bancherii americani. Aceştia sunt consideraţi de către europeni a fi pesimişti, deoarece nu ar reuşi să înţeleagă cu adevărat cu funcţionează Zona euro.

CITEȘTE ȘI: Rating de ţară scăzut pentru marile puteri europene. Cum se va resimţi acest lucru în România?